Filarmonica Oradea organizează, pe 29 noiembrie, de la ora 19, un concert dedicat Zilei Naţionale a României.
În program au fost incluse lucrările "Jocuri populare româneşti din Transilvania" de Constantin Silvestri, "Concert pentru pian şi orchestră" de Paul Constantinescu şi "Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major" de George Enescu.
Invitatul concertului este pianistul Horia Maxim. Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim (născut în anul 1971, la Galaţi) este un muzician care are un palmares de peste 500 de concerte şi a colaborat cu majoritatea orchestrelor simfonice din România, dând recitaluri şi în ţări precum Germania, Franţa, Italia, Austria, Israel şi Japonia.
Horia Maxim participă, de câţiva ani, la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, cele mai importante dintre acestea fiind "Europäische Wochen Festspiele" (Passau, Germania), "Festivalul Internaţional George Enescu" (Bucureşti, România), "Israel Festival" (Ierusalim, Israel) "Nuova Consonanza" (Roma, Italia), "Icon Arts Festival" (Sibiu, România), "Bucharest Music Film Festival" şi "Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi" (Bucureşti, România).
Dirijorul concertului va fi Janko Zsolt, dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Oradea. Biletele s-au pus în vânzare la agenţia instituţiei.