Concertul de joi, de la ora 19, al Filarmonicii de Stat din Oradea este dedicat lucrărilor de L. v. Beethoven, şi anume Concert nr. 3 pentru pian şi orchestră în do minor, op. 37, şi de J. Haydn: Simfonia nr. 101 "Ceasorniculˮ în Re major.

Concertul îl are în prim plan pe solistul Ilisz Dominik, elev în clasa a XI-a la Liceul de Arte, născut în 2003, la Oradea, unde a început studiul pianului de la vârsta de 6 ani. De la 12 ani urmează şi cursurile Facultăţii de Muzică din Debreţin. În ciuda vârstei fragede, a participat deja la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale unde a fost recompensat cu premii importante şi a primit diplome de excelenţă din partea Primăriei Oradea, a Fundaţiei Resonance România şi Kiwanis Art Oradea.

Dirijorul concertului va fi Janko Zsolt, dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, care susţine cu regularitate şi concerte educative pentru tineret. A realizat totodată numeroase spectacole de operă şi balet cu Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Opera Naţională Română din Cluj, Opera Maghiară din Cluj şi Opera Naţională Română din Bucureşti şi a dirijat mai multe concerte la diferite festivaluri imporante în ţară şi peste hotare.