Joi şi vineri, de la ora 19, Filarmonica de Stat este gazda a două concerte cu muzică din filme.

În program se numără piese din titluri celebre din producţia cinematografică a ultimelor decenii, fiind completat și cu proiecţia unor imagini din filme, cum ar fi: The Godfather, Forest Gump, Mission Impossible, Gladiator, Harry Potter, Da Vinci Code, Pearl Harbor, Inception, Interstellar, Batman, The Saint, James Bond, Star Wars, Scent of a Woman. Concertele de acest gen au devenit o tradiţie, începând cu luna mai a anului 2011, graţie prezenţei numeroase şi apetitului de care a dat dovadă publicul meloman.

De această dată dirjorul invitat este Werner Gábor din Ungaria, director artistic al Orchestrei de Cameră din Heves și dirijor al Orchestrei Simfonice din Budafok. A realizat numeroase concerte în Olanda, Italia, Germania, Elveția, Austria, iar în 2002 a fost distins cu Premiul „Donáth”.

De asemenea, duminică, de la ora 19, tot la Filarmonica de Stat, Orchestra simfonică din Seghedin va susţine un concert simfonic cu lucrări de B. Bartok: Tablouri ungureşti, F. Liszt Les Preludes, Z. Kodaly: Variaţiuni pe tema cântecului popular maghiar „Păunul şi-a luat zborul”, Dansuri din Galanta. Dirijorul este laureatul cu premiul Liszt Gyudi Sandor, din Ungaria.

Biletele se găsesc la sediul instituţiei, iar abonamentele sunt valabile.