Anul 2018 va fi un an bun pentru amatorii de muzică, întrucât mulţi artişti celebri vor susţine concerte în România. Desigur, majoritatea spectacolelor vor avea loc la Bucureşti.

Startul concertelor importante îl va da, în februarie, cântăreaţa olandeză Caro Emerald, care va concerta la Sala Palatului. Biletele au preţuri între 85 şi 248 de lei, scrie digi24.ro. 

De asemenea, tot în februarie, cântăreaţa fado Mariza va reveni în concert la Bucureşti, pentru a-şi promova albumul care a fost lansat la finalul anului 2017. Biletele pentru spectacolul de la Sala Palatului au preţuri cuprinse între 110 şi 300 de lei.

Celebra cântăreaţă Lara Fabian revine şi ea în România, pe 29 martie, pentru două concerte, primul la Sala Palatului, urmat, două zile mai târziu, de un show la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Lara Fabian îşi va prezenta, în cadrul spectacolelor, noul său album, "Camouflage". Din show-ul artistei nu vor lipsi hit-urile "Je t'aime" şi "Je suis malade".

Rag'n Bone Man include România în turneul european pe care îl pregăteşte pentru anul 2018. Cântăreţul britanic va concerta pentru prima dată la Bucureşti, tot la Sala Palatului, în luna mai.

Festivalul Electric Castle îl aduce în România, în anul 2018, pe Damian Marley, fiul legendarului Bob Marley. Câştigător a două premii Grammy în cei peste 20 de ani de carieră, artistul se va afla pentru prima dată în ţara noastră.

Goran Bregović va reveni la Bucureşti, împreună cu orchestra sa, şi va susţine un concert pe 2 aprilie, la Sala Palatului. În spectacolul intitulat „Three Letters From Sarajevo", la fel ca cel mai recent album al artistului, Bregović va face o incursiune în discografia sa. 

Trupa americană Foreigner, cunoscută pentru piese ca „I Want To Know What Love Is”, „Say You Will”, „Cold As Ice” şi „Urgent”, va concerta pe 7 mai la Sala Palatului. Formaţia rock, fondată în 1976 de britanicii Mick Jones şi Ian McDonald şi de vocalistul american Lou Gramm, va marca astfel patru decenii de carieră. Cel mai recent disc, „40”, o compilaţie care cuprinde 40 de piese lansate între anii 1977 şi 2017, stă la baza „40th Anniversary Tour” care, după Canada, Marea Britanie şi Statele Unite, va ajunge şi în România.

Violonistul David Garrett va susţine, în iunie 2018, două reprezentaţii ale concertului „Explosive Live” la Bucureşti, pe 8 şi 9 iunie. Biletele au preţuri ce variază între 140 lei şi 450 lei, în funcţie de locul ocupat în sală.

Actorul Michael Malarkey, cunoscut din serialul „The Vampire Diaries”, va concerta pe 9 iunie la Hard Rock din Bucureşti, unde îşi va prezenta albumul de debut. Totodată, trupa rock americană Stone Sour va concerta, pe 26 iunie, la Arenele Romane. 

Formaţia britanică heavy metal Judas Priest va reveni la Bucureşti cu un concert care va avea loc pe 22 iulie, la Romexpo. Trupa îşi va prezenta la Bucureşti albumul „Firepower”, pe care îl va lansa anul acesta. Formaţia canadiană de thrash metal Annihilator va reveni în România pe 20 noiembrie, la Arenele Romane, în cort încălzit, evenimentul făcând parte din „A tour for the Demented”.

Festivaluri

Până în prezent au fost anunţate câteva date şi nume care vor participa la festivalurile ce vor avea loc în România anul acesta, mai scrie digi24.ro.

Electric Castle 2018 va avea loc între 18 şi 22 iulie, pe domeniul castelului Banffy din judeţul Cluj. Au fost anunţate, până în prezent, nume ca Damian Marley, London Grammar şi Wolf Alice, cărora li se adaugă Netsky, Valentino Khan, JP Cooper, The Horrors şi Dubioza Kolektiv.

ARTmania - În Piaţa Mare din Sibiu, în perioada 27 - 28 iulie, la cea de-a 13-a ediţie a festivalului vor concerta Steven Wilson, Leprous, ROME, Zeal & Ardor şi Distorted Harmony. 

Rockstadt Extreme Fest 2018 va avea loc în perioada 2-5 august, pe Terenul de Biatlon de la baza Cetăţii Râşnov.

În perioada 2 - 6 august va avea loc, la Cluj-Napoca, cea de-a patra ediţie a festivalului Untold. Organizatorii nu au anunţat încă niciun nume care va urca pe scena evenimentului.

The Kooks, Cigarettes After Sex şi Rationale sunt primele nume confirmate pentru festivalul Summer Well 2018, care va avea loc în zilele de 11 şi 12 august, pe domeniul Stirbey din Buftea.

Concursul Internaţional „George Enescu” 2018 va avea loc în perioada 1 - 23 septembrie. Înscrierile pentru cea de-a 16 ediţie se vor încheia pe 15 aprilie, iar preselecţia va avea loc în perioada 1 - 15 mai.