Anul 2024 pare că va suna bine pe scenele din România. Artiști sau trupe cunoscute și-au anunțat prezența și așteaptă să întâlnească fanii din țara noastră, printre cele mai importante concerte fiind cele pe care le vor susține trupa Coldplay sau artiștii Sam Smith și Lara Fabian.

Coldplay vine pentru prima oară în România și are programate două concerte, pe 12 și 13 iunie, pe Arena Națională. Biletele s-au vândut ca pâinea caldă, iar concertele fac parte din turneul Music of The Spheres World Tour.

Tot pe Arena Națională va ajunge și Ed Sheeran, cu un concert programat pe 24 august, al doilea din România și parte din turneul +-=÷x Tour.

Pe 11 februarie, un concert aparte va fi cel al trupei Alphaville, care se anunță grandios. Fanii vor dansa pe hituri precum „Big in Japan” sau „Forever Young” la Sala Palatului, în București, iar bilete încă sunt disponibile la prețuri care încep de la 182 de lei.

Lista concertelor așteptate are și nume românești: Cargo are programat un show pe 4 martie, tot la Sala Palatului, alături de orchestra și corul Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești.

Pe 21 aprilie, în aceeași sală, va cânta Lara Fabian, o vedetă îndrăgită în România. Fanii vor putea cânta la unison piese emblematice precum „Je t'aime" şi „Je suis malade”, scrie stirileprotv.ro. La doar o săptămână distanță, Andra va urca pe aceeași scenă cu orchestra Fraților Advahov.

Amânat din octombrie 2023, pe 29 mai este programat concertul italianului Umberto Tozzi, care va concerta în premieră în România, la Sala Palatului.

Luna iunie este dedicată rock-ului: Bruce Dickenson, vocalistul Iron Maiden, vine la Arenele Romane, apoi Megadeth și Judas Priest la Romexpo.

La festivalul Untold (8-11 august în Cluj-Napoca) artistul cel mai important anunțat până acum este Sam Smith, premiat cu un Oscar, un Glob de Aur și cinci Grammy. El vine pentru prima oară în România și este de așteptat să aibă un public numeros, așa cum în 2023 au avut cei de la Imagine Dragons.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!