Anunţat pentru duminică, de la ora 19, la Arena Antonio Alexe, concertul trupei pop-rock BZN de la Oradea şi-a schimbat locul şi ora.

Organizatorii concertului au anunţat, joi, că au decis să mute spectacolul la Casa de Cultură a Sindicatelor. "Schimbarea locaţiei reprezintă un avantaj pentru toţi spectatorii. Aceştia vor beneficia de vizibilitate sporită, dar şi de acustica adecvată a sălii, destinată evenimentelor de acest gen", spun organizatorii.

Totodată, ca să nu creeze probleme fanilor care nu află din timp de schimbare şi vor merge duminică la Arenă, organizatorii au hotărât ca evenimentul să înceapă la ora 20. Concertul va dura 90 de minute.

Fanii trupei care şi-au cumpărat deja bilete trebuie să ştie că schimbarea nu îi încurcă deloc: ei îşi pot folosi tichetele la CCS fără nicio problemă. Cei care încă nu au bilete, dar vor să meargă la concert, le pot achiziţiona de la casa de bilete a Teatrului Regina Maria, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar şi prin site-urile eventim.ro, bilete.ro şi vreaubilet.ro. Preţurile tichetelor variază în funcţie de categorie: 80, 140 sau 170 de lei.

Primul concert al trupei BZN la Oradea le aduce fanilor din urbe şi prilejul de a se fotografia cu cei doi componenţi ai formaţiei şi de a primi autografe. Duminică între orele 12 şi 13.30, olandezii Anny Schilder şi Jann Keizer vor fi prezenţi în Lotus Center, la o întâlnire cu fanii.

De asemenea, fanii BZN trebuie să ştie că şi concursul BIHOREANULUI continuă fără nicio schimbare. Cinci orădeni pot câştiga câte o invitaţie dublă la concert dacă dau "like" şi "share" public la imaginea de concurs postată pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI. Câştigătorii vor fi extraşi şi anunţaţi vineri după-amiază, urmând să-şi ridice tichetele, pe baza cărţii de identitate, de la Casa de Cultură a Sindicatelor, înainte de concert.