Cea de-a cincea ediţie a Concertului regal caritabil s-a desfăşurat joi seară, la Ateneul Român din Bucureşti. Potrivit datelor oficiale, spectacolul, care s-a desfăşurat în prezenţa Principesei Margareta şi a principilor Radu şi Nicolae ai României, a strâns 70.000 de euro, scrie mediafax.ro.

Organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României cu ocazia zilei de naştere a Regelui Mihai I, care, joi, a împlinit 91 de ani, Concertul regal caritabil în beneficiul programului "Tinere Talente" a fost susţinut de violonistul Alexandru Tomescu şi orchestra Stradivarius, dirijată de Gabriel Bebeşelea.

Primiţi cu aplauze şi reverenţe de invitaţi şi public, membrii familiei regale şi-au ocupat locurile în loja centrală a Ateneului Român, iar, după intonarea Imnului regal, Principesa Margareta a susţinut un discurs de mulţumire pentru cei care, prin prezenţa lor în sală, au contribuit la strângerea de fonduri pentru acordarea de burse în cadrul programului "Tinere Talente".

"Prezenţa voastră este dovada că România are încrederea de a continua talentul naţional. Proiectul «Tinere Talente» este susţinut de societate. Teodora, Vlad, Ilinca, Mircea şi ceilalţi 28 de tineri suţinuţi anul acesta reprezintă viitorul României frumoase. Cu ajutorul vostru, vom strânge banii necesari pentru ca, în anul 2013, o nouă generaţie de tineri să aibă asigurat tot ce este necesar să participe la concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate. Mă bucur să văd că se investeşte cu încredere în elita culturii şi în viitorul ţării. (...) Astăzi, de ziua tatălui meu, Regele Mihai, vă doresc să petreceţi o seară minunată alături de valoroşii muzicieni Alexandru Tomescu, Gabriel Bebeşelea şi Ansamblul Stradivarius!", a fost discursul Principesei Margareta.

Din aceşti bani, anul viitor 35 de tineri talentaţi vor fi sprijiniţi cu burse în valoare de 2.000 de euro fiecare.

Programul "Tinere Talente" iniţiat de Fundaţia Principesa Margareta a României oferă în fiecare an burse de studiu, mentorat şi promovare pentru tineri muzicieni şi artişti plastici aflaţi la început de carieră şi în imposibilitatea de a se dezvolta pe viitor din motive financiare. Beneficiarii burselor au vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani şi studiază la şcolile, liceele şi universităţile de artă din întreaga ţară. Bursele "Tinere Talente" se acordă pe perioada unui an calendaristic. La începutul fiecărui an, fundaţia evaluează candidaturile din punct de vedere social, iar juriile profesioniste alcătuite din artişti şi muzicieni consacraţi , profesori universitari şi oameni de cultură îi selectează pe cei mai buni dintre candidaţi în baza talentului şi potenţialului artistic.

Fundaţia Principesa Margareta a României a deschis în anul 2008 seria concertelor de caritate. Acestea sunt organizate anual, pe 25 octombrie, de ziua Regelui Mihai I.

Programul muzical al celei de-a cincea ediţii a concertului caritabil a cuprins "Anotimpurile" de Antonio Vivaldi şi "Cele patru anotimpuri" de Astor Pizzola. Fascinaţi de interpretarea lui Alexandru Tomescu şi de acordurile viorii Stradivarius Elder - Voicu, cele peste 800 de persoane prezente în sala Ateneului Român au cerut de două ori revenirea pe scenă a violonistului.

sursa: mediafax.ro