Aproape 5% dintre vehiculele verificate tehnic la nivel naţional în trafic de către inspectorii Registrului Auto Român în primele şase luni ale acestui an prezentau pericol iminent de accidente, arată un comunicat dat publicităţi marţi de către această instituţie, defectele majore fiind depistate la sistemele de frânare şi direcţie, la punţi şi la fuzete.

Inspectorii RAR au verificat în trafic în primul semestru al anului 35.468 de vehicule în toată ţara, pericole iminente fiind constatate la 1.758 dintre ele. De semenea, la aproximativ 48% dintre maşinile verificate a fost constatată cel puţin o neconformitate tehnică. "Din punct de vedere al siguranţei rutiere, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,21%", se arată în comunicatul RAR.

În judeţul Bihor, angajaţii reprezentanţei RAR au verificat tehnic în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 1.320 de vehicule, dintre care 26 prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor majore la sistemul de frânare şi la direcţie, iar 41.44% au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere. Inspectorii RAR au constatat proasta funcţionare a instalaţiilor electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei şi pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie şi în articulaţiile punţilor faţă şi spate.

Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor oprite, 55,31% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de documente, iar 3,18% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false).

În urma testărilor efectuate, pentru 9,63% dintre autovehiculele verificate au fost constatate depăşiri ale limitelor admise ale emisiilor poluante.

În urma controalelor mixte desfăşurate în Bihor de către RAR şi Poliţia Rutieră, în primele 6 luni ale acestui an au fost aplicate 341 sancţiuni şi au fost reţinute 235 de certificate de înmatriculare.