Dosarul accidentului rutier în care şi-a pierdut viaţa patronul Hexi Pharma a fost clasat. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au comunicat că ancheta a luat final, decesul nefiind concecinţa unei fapte penale.

Procurorii au anunţat miercuri că expertiza realizată în dosar arată lipsa urmelor de frânare sau de evitare a copacului iar accidentul s-a produs în condiţii de vizibilitate bună, carosabilul fiind uscat, fără denivelări sau obstacole de direcţia de deplasare. Concluzia anchetatorilor este că decesul lui Dan Condrea este consecinţa unui act de sinucidere.

"Date fiind concluziile raportului de expertiză criminalistică şi ale raportului de expertiză tehnică, coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că autoturismul - fără a avea defecţiuni la sistemul de frânare ori direcţie, având o viteză de peste 100 Km/h şi fără a i se acţiona sistemul de frânare - a intrat în coliziune cu obstacolul ca urmare a acţiunii conducătorului auto, care a schimbat direcţia de deplasare rectilinie înspre marginea carosabilului, deşi o atare manevră era evident că determină o stare de pericol grav şi iminent,decesul reprezentând consecinţa unui act suicidal", arată un comunicat al Parchetului suprem.

Concret, raportul de autopsie medico-legală întocmit în cauză de Serviciul de Medicină Legală Ilfov a concluzionat că moartea lui Condrea Dan-Alexandru a fost violentă, fiind cauzată de leziuni traumatice care s-au putut produce prin loviri de corpuri şi planuri dure, cât şi prin strivire de componentele unui autovehicul, urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul.

Potrivit celor constatate la faţa locului, evenimentul rutier s-a produs în condiţii de vizibilitate bună, carosabilul fiind uscat, fără denivelări sau obstacole pe direcţia de deplasare. Totodată, la locul faptei a fost identificată urma de rulare a autoturismului până la locul impactului fără a se constata prezenţa urmelor de frânare ori a altor urme de evitare a obstacolului. "Urmele de rulare evidenţiate indică faptul că autoturismul şi-a schimbat la un moment dat direcţia de deplasare rectilinie, îndreptându-se spre marginea carosabilului, unde se aflau copaci. În zona în care a avut loc evenimentul rutier, la momentul respectiv, nu se aflau alte autovehicule în deplasare sau staţionare", arată comunicatul procurorilor.

După cum se ştie, patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a decedat în seara zilei de 22 mai, la puţin timp după izbucnirea scandalului privind diluarea dezinfectanţilor folosiţi în spitale. Compania este acuzată de zădărnicirea combaterii bolilor şi falsificare de produse.