Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au prezentat primele concluzii ale cercetărilor făcute în cazul celor două persoane - Bogdan Petru Maleon, directorul Bibliotecii Universitare din Iaşi, şi soţia sa - găsite spânzurate în propria casă.

Procurorii înlătură suspiciunile de omor şi spun că a fost vorba de o dublă sinucidere. Potrivit news.ro, principala ipoteză a anchetatorilor era, până acum, că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, apoi s-ar fi sinucis.

"Din primele cercetări făcute în cursul după amiezii de ieri şi în cursul dimineţii, şi din concluziile preliminare ale necropsiei au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane. Având în vedere lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoapărare pe corpul cadavrelor, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de două-trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 - 10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele", a declarat, marţi, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi, Carmina Pascal, scrie site-ul de ştiri. 

Prima care a murit a fost femeia. Ea ar fi fost găsită decedată de soţul ei când acesta a ajuns acasă. Ulterior, acesta s-a sinucis şi el. Modalităţile prin care aceştia şi-au luat viaţa sunt identice, a adăugat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi.

Directorul Bibliotecii Universitare din Iaşi, Bogdan Maleon (42 de ani), şi soţia sa (38 de ani) au fost găsiţi morţi în casă luni. Cei doi au fost găsiţi în locuinţa lor de o rudă îngrijorată că aceştia nu şi-au făcut apariţia la masa de Crăciun. 

Reprezentanţii Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, unde Bogdan Maleon era profesor la Facultatea de Istorie, se declară "profund şocaţi" de tragedie.

"În această perioadă de sărbătoare, Universitatea Alexandru Ioan Cuza este îmbrăcată în doliu. Suntem profund şocaţi şi întristaţi de tragedia petrecută în familia profesorului Maleon, cadru didactic al Facultăţii de Istorie şi director al Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu. Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre rudele şi prietenii familiei, spre colegi, spre cei care i-au cunoscut. În semn de respect faţă de toţi cei afectaţi, rugăm comunitatea academică şi opinia publică să păstreze o cuvenită discreţie în această situaţie încă greu de înţeles. Dumnezeu să-i odihnească în pace," se arată într-un comunicat de presă transmis de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.