De obicei, un dascăl îşi obţine reputaţia prin contribuţiile pe care le aduce domeniului în care este specialist şi prin rezultatele celor pe care i-a învăţat. Nu e şi cazul Danielei Ionescu, fost ofiţer de Securitate, acum conferenţiar la Universitatea din Oradea, remarcată doar prin scandaluri ce au culminat cu o condamnare penală pentru cea mai ruşinoasă infracţiune pe care ar putea s-o comită un intelectual - plagiatul!

În ciuda trecutului jenant, Ionescu are acum ambiţia să promoveze în cel mai înalt grad didactic, de profesor universitar, iar ca să-şi atingă scopul pare în stare de orice: de la prezentarea unor contracte de cercetare dubioase până la pregătirea unei comisii de concurs formate pe modelul PCR: pile, cunoştinţe, relaţii...

Concursuri cu dedicaţie

La sfârşitul acestei luni, la Universitate vor avea loc 75 de concursuri pentru posturi didactice. Aşa cum BIHOREANUL a arătat încă din noiembrie, cele mai multe sunt dedicate cadrelor pe care contează acei şefi ai instituţiei care aspiră să-şi păstreze funcţiile, acesta fiind un an electoral în facultăţile orădene.

Printre posturile scoase la mezat, unul de profesor universitar a fost anume pregătit pentru Daniela Ionescu, conferenţiar la Departamentul de Textile-Pielărie şi Management Industrial, fostă decăniţă a Facultăţii de Textile şi soţia sindicalistului şef Gheorghe Ionescu (foto). "Nu avem în departament niciun profesor şi o singură persoană îndeplineşte condiţiile de promovare: doamna Ionescu", a explicat necesitatea concursului directoarea departamentului, Adina Albu. Aşa că a scos postul la concurs chiar dacă alţi membri ai departamentului s-au opus şi, mai ales, chiar dacă dascălul cu care se mândreşte are un trecut plin de pete.

Trecut dubios

Fost locotenent de Securitate înainte de 1989, Daniela Ionescu a ajuns cadru didactic al Universităţii la începutul anilor ’90 cu ajutorul vărului ei, fostul prorector Teodor Jurcuţ. CV-ul ei este însă imposibil de găsit, de parcă ar fi secret de stat. Deşi a condus Facultatea de Textile, femeia îşi ţine confidenţiale datele privind cariera, inclusiv studiile absolvite. Nici nu-i de mirare, pentru că, spun cei care o cunosc, şi-ar fi dat doctoratul în Electrotehnică la Oradea, avându-l ca îndrumător pe defunctul Teodor Maghiar, fără ca cineva să-i fi văzut vreodată teza. Nici măcar la Biblioteca Universităţii!

Cum s-a reprofilat de la Electro la Textile nu ştie nimeni, dar în 1998 Ionescu a publicat cartea "Proiectarea tricoturilor simple", pentru care o profesoară a Universităţii Tehnice din Iaşi, Constanţa Comandar, a acuzat-o de plagiat. În 2003, judecătorii au stabilit că Ionescu este vinovată de furt intelectual şi au condamnat-o la o amendă penală de 6 milioane lei vechi, plus despăgubiri de 200 milioane. Culmea e că nici nu s-a achitat de pedeapsă! "Nu mi-a dat toţi banii, dar am renunţat eu să mai lupt. După 8 ani, am obosit", a mărturisit BIHOREANULUI profesoara ieşeană.

Plagiatoare cu tupeu

Deşi vinovată de cel mai grav păcat academic, Daniela Ionescu a rămas cadru didactic, iar lucrarea plagiată nici măcar nu i-a fost retrasă. Ba chiar a folosit-o în 2005 pentru a promova de la gradul didactic de lector la cel de conferenţiar! În 2012, Consiliul Naţional de Etică a cerut Universităţii desfacerea contractului ei de muncă, iar Ministerului Educaţiei retragerea lucrării plagiate, dar fără folos. Decizia pur şi simplu n-a fost pusă în aplicare!

Iar acum, cu tupeu, plagiatoarea a prins curaj şi are ambiţia să ajungă chiar în vârful piramidei universitare, la gradul suprem de profesor. Cum însă nu-şi poate lega numele de nicio inovaţie care să îi justifice avansarea, are nevoie de ajutor serios ca să promoveze concursul programat pe 28 ianuarie. Dovadă e şi faptul că până şi comisia de concurs propusă de Departamentul de Textile a fost croită pe placul ei: din cei 5 membri, 4 sunt apropiaţi ai familiei Ionescu!

Comisie la comandă

Unul dintre membri este profesorul Ilare Bordeaşu, de la Politehnica din Timişoara, specialist în... Hidraulică şi Turbine Eoliene. Cum va putea acesta să evalueze o "textilistă", greu de spus. În schimb, Bordeaşu este şi vicepreşedinte al Federaţiei Sindicale Alma Mater, la fel ca soţul candidatei, Gheorghe Ionescu.

Sindicalist de frunte e încă un membru al comisiei, profesorul Sergiu Stelian Iliescu de la Politehnica din Bucureşti. Nici acesta nu are pregătire în Textile, ci în Automatizări în centrale termoelectrice, dar este fondator al sindicatului Alma Mater.

Nominalizarea celor doi e la limita legii, Hotărârea de Guvern 457/2011 prevăzând că membrii comisiilor de concurs trebuie să fie specialişti în acelaşi domeniu sau în domenii asemănătoare cu cel al candidatului examinat. Deşi legea nu spune explicit ce înseamnă "asemănătoare", este totuşi de bun-simţ că turbinele eoliene şi termocentralele nu prea au nimic în comun cu textilele.

La mâna Senatului

Un alt membru al comisiei, profesorul Costea Budulan de la Universitatea Tehnică din Iaşi, este specialist în Textile, dar şi coautor, împreună cu Daniela Ionescu, la două cărţi de specialitate. Cât va putea fi el de obiectiv în notarea unei candidate cu care a împărţit banii din vânzarea de cărţi?

În fine, un al patrulea membru al comisiei, profesorul Ioan Eugen Radu a fost decan al Facultăţii de Textile din Oradea în anul în care Ionescu a fost condamnată pentru plagiat, fără să ia nicio măsură de sancţionare a hoaţei.

Pe lângă cei enumeraţi, din comisie mai face parte şi orădeanul Tiberiu Vesseleny, care îl înlocuieşte pe decan în prezidarea comisiei, iar supleanţi sunt Mircea Teodor Pop (Oradea) şi Demetra Lăcrămioara Bordeianu (Iaşi).

"Comisia a fost propunerea Consiliului Departamentului, votată de Consiliul Facultăţii de Inginerie Energetică şi Management Industrial", a explicat sec decanul Gabriel Bendea (foto). Deşi acesta refuză să comenteze componenţa comisiei, alţi colegi ai săi au contestat-o deja printr-un memoriu transmis Ministerului Educaţiei. Ca să rămână definitivă, comisia a mai avut nevoie de acordul Senatului Universităţii, care l-a şi dat, în şedinţa din 18 ianuarie.

Proiecte suspecte

Fără grija unei comisii exigente, Daniela Ionescu îşi pregăteşte un dosar cât mai burduşit, chiar cu preţul altor posibile nereguli. Întrucât legea o obligă să aibă minim două contracte de cercetare obţinute prin concurs, ea a scos ca din joben două astfel de documente.

Pe 10 decembrie 2015, a depus la Universitate proiectele "Cercetări privind modalităţile de optimizare a consumului de materie primă pentru realizarea cămăşilor bărbăteşti slim fit model" şi "Cercetări privind modalităţile de eficientizare economică a firmei prin diversificarea gamei de producţie - producerea tricoturilor menaj". De ce ani la rând, înainte, n-a cercetat nimic, iar acum brusc a bifat două contracte de cercetare? Mister...

Încheiate cu firme diferite - primul cu Exclusive Brands Design, o societate înfiinţată abia anul trecut în satul Cheresig, iar celălalt cu fabrica orădeană de confecţii Lodenfrey, ambele contracte vizează perioada decembrie 2015 - iunie 2016 şi au valori similare: 5.000 lei, respectiv 5.200 lei. De asemenea, în amândouă Ionescu s-a angajat să lucreze împreună cu Liliana Doble, mâna ei dreaptă din vremea când era decan, specializată în Electrotehnică.

Selecţie pe neve

Cum Daniela Ionescu a refuzat orice explicaţie, BIHOREANUL a încercat să obţină detalii de la administratorii celor două firme, dar şi aceştia i-au copiat atitudinea. "Sunt date confidenţiale ale unei firme private", a motivat administratorul Lodenfrey, Cristina Birău.

O dovadă în plus că ambele contracte au fost anume încheiate pentru a-i servi Danielei Ionescu la promovare e faptul că, deşi firmele au pagini de internet, pe niciunul dintre ele nu se află vreun anunţ privind selecţia cercetătorilor. În schimb, legea cere imperativ ca ele să fi fost obţinute prin competiţie, aşa că rămâne de văzut dacă membrii comisiei de concurs vor ignora sau nu acest amănunt.

Tot viitorul va spune şi dacă lanţul de şiretlicuri îi va folosi plagiatoarei să promoveze până în vârful piramidei universitare. Dacă da, va fi o palmă grea pe obrazul universitarilor oneşti...


CONTRACTE ÎN FAMILIE
Cercetări false sau evaziune?

De numele soţilor Daniela şi Gheorghe Ionescu se leagă un alt scandal care a vizat, culmea, tot contractele de cercetare pe care cei doi au susţinut că le-au încheiat. În 2011, profesorul Ioan Felea, pe atunci prorector, a cerut Ministerului Educaţiei să-i retragă titlul de profesor lui Gheorghe Ionescu şi pe cel de conferenţiar Danielei Ionescu, deoarece 12 proiecte de cercetare pe care cei doi au declarat că le-au derulat nu au lăsat absolut nicio urmă. Mai precis, contractele lipseau din Universitate, iar în conturile instituţiei nu a intrat niciun leu din finanţările pe care cei doi le-ar fi atras, ceea ce însemna fie că soţii Ionescu nu au avut în realitate nicio cercetare, fie că şi-au însuşit banii primiţi, dacă au avut. Demersurile fostului prorector au rămas, însă, fără niciun ecou.