O nouă ediție a concursului internațional de atelaje din Oșorhei a început vineri și se desfășoară până duminică, pe Pășunea Berkes din comună.

În competiție sunt înscrise 20 de echipe din România și Ungaria, care se întrec în probele de dresaj, maraton și obstacole.

Organizat de Primăria Oşorhei, în parteneriat cu Primăria Oradea, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Federaţia Ecvestră Română, concursul aduce laolaltă pasionaţi de atelaje şi iubitori de cai, pentru trei zile pline de competiţie şi adrenalină.

În fiecare zi a concursului, de la ora 11, cei pasionați pot urmări probele spectaculoase ale concursului. 

Vineri, în prima zi, are loc proba de dresaj, unde echipele trebuie să-şi demonstreze eleganţa şi precizia într-o serie de mişcări complexe. Ziua de sâmbătă este rezervată probei de maraton, care se bazează atât pe rezistenţă, cât şi pe viteză, iar duminică concurenţii vor trece prin proba cu obstacole, unde echipele vor înfrunta trasee pline de provocări, evidenţiindu-şi îndemânarea şi agilitatea.

Orădenii, dar nu numai, sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la Oşorhei, având ocazia să urmărească o întrecere dintr-un sport elegant, dar şi să vadă, pe viu, ce înseamnă culisele organizatorice ale unui asemenea eveniment.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!