Terenul de fotbal al Şcolii Gimnaziale din Oşorhei va găzdui, sâmbătă, de la ora 11, un concurs de atelaje care va reuni sportivi din România şi Ungaria. Pe lângă competiţia în sine, evenimentul va cuprinde o paradă a concurenţilor şi demonstraţii de dresaj.
Competiţia este organizată de Consiliul Local Oşorhei, Primăria Oşorhei, în colaborare cu Asociaţia Atelajiştilor "Tulipan" din România, condusă de preşedintele Rákóczi Ludovic. "Va fi un adevărat regal al acestui gen de competiţii. Vom avea la start elita, astfel că anticipez o luptă strânsă pentru victorie", spune directorul tehnic al competiţiei, Karol Ciorba, care a adăugat că demonstraţiile de dresaj cu cai vor întregi spectacolul de la Oşorhei.
În general conducătorii atelajelor au la dispoziţie o limită de timp câte 3 minute să demonstreze juriului cât de bine antrenaţi sunt cei doi cai înhămaţi. Atelajele trebuie să treacă printre 20 de obstacole fără să le atingă, fiind necesare circa 78 de manevre.
"În cele trei minute ale probei calul munceşte mai mult decât într-o săptămână de muncă la pădure", a declarat Lajos Rakoczi.
Spectatorii îl vor putea vedea la lucru pe multiplul campion naţional Gergo Rakoczi, de la Clubul Maks, care a fost laureat de şase ori cu medalia de aur a "naţionalelor". "Concursurile de atelaje sunt elegante, dar reprezintă şi cea mai costisitoare ramură a sporturilor cu cai. O trăsură porneşte de la circa 5.000 de euro şi poate ajunge chiar şi la 20 de mii de euro. Dresorii au nevoie de cel puţin 4 ani ca să pregătească un cal", afirmă Iosif Kovacs, unul dintre organizatori.
În cursele de atelaje, eleganţa este la ea acasă. Concurenţii partă mănuşi, sacouri, costume dintre cele mai de preţ, o dovadă a faptului că aceste concursuri de atelaje reprezintă un sport al aristocraţiei, cu o vechime de peste 400 de ani.
Parada concurenţilor va debuta la ora 11, iar concursul propriu-zis va începe la ora 12.