Sala de sport a Colegiului Tehnic "Traian Vuia" din Oradea găzduieşte în acest sfârşit de săptămână, vineri, cu începere de la ora 9:00, concursul naţional de gimnastică ritmică, gimnastică aerobică şi dans modern intitulat "Floare de Lotus".

Competiţia, aflată la cea de-a IV-a ediţie, este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor şi Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea şi se adresează preşcolarilor şi elevilor până la clasa a XII-a.

La gimnastică ritmică şi gimnastică artistică, întrecerile au loc pe categoriile de vârstă de: preşcolari 5-6 ani, clasele I-IV, clasele V-VIII şi clasele IX-XII.

La gimnastică aerobică, întrecerile se desfăşoară şi pe categoriile de începători, avansaţi şi de performanţă, iar probele sunt la individual (masculin şi feminin), trio (feminin, masculin şi mixt) şi grup 5 (feminin, masculin şi mixt).

Participanţii sunt în jur de 150 şi reprezintă: Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea (cu două echipe), Palatul Copiilor Arad (cu două echipe), Palatul Copiilor Iaşi, Clubul Copiilor Petroşani, LPS Bihorul Oradea, Clubul Copiilor Aleşd şi Clubul Copiilor Marghita.