Viitori specialişti în Drept, studenţii din Oradea şi colegii lor de la Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia au participat la un concurs tradiţional al Facultăţii locale: competiție naţională de procese simulate.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de facultatea orădeană, la această ediţie, a cincea, concursul a avut ca temă un proces izvorât din Dreptul Familiei.

Organizată cu sprijinul Curţii de Apel Oradea (CAO), care a şi găzduit-o, competiţia i-a determinat pe studenţi să îmbrace diferitele roluri necesare într-un proces: avocaţi, reclamanţi şi pârâţi, martori, grefieri şi chiar judecători.

De asemenea, vicepreşedinta CAO, judecătoarea Loreley Mirea-Gajdo, a fost prezentă la procesul simulat, chiar în "completul de judecată", jucându-şi astfel rolul de magistrat.

Studenţii care şi-au interpretat cel mai bine rolurile, dovedind şi cunoştinţele juridice necesare, au fost premiaţi.

Pe locurile I s-au clasat "avocaţii" Alexandru Cartoafă (Universitatea din Bucureşti) şi Paul Chichişan (Universitatea din Oradea), pe locul II "judecătoarele" Maria Popa (Universitatea din Oradea) şi Larisa Popa (Universitatea din Alba Iulia), iar premiul III l-au luat "soţul" Tudor Babău (Universitatea din Oradea) şi "martorul" Ştefan Epure (Universitatea din Alba Iulia).

"Îi felicităm pe toţi studenţii implicaţi şi le mulţumim pentru că au avut curajul să intre în competiţie", a mai transmis Facultatea de Drept din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!