Oradea va fi capitala europeană a dansului în ultimul weekend din luna aprilie, când orașul va găzdui campionatul internațional ORRO International Dance Championship.

Aflat la prima ediție, concursul se va ține la Oradea Arena, acolo unde se așteaptă să ajungă o mie de dansatori.

„Estimăm participarea a aproximativ 1.000 de sportivi din 20 de țări. Ca arbitri, avem 25 jurați din 15 țări, personalități recunoscute la nivel internațional, fiind campioni mondiali sau europeni în dans sportiv”, a declarat Bianca Pușcaș, unul dintre organizatorii concursului, alături de Cristian Pușcaș, Oana Veszi și Florin Culda, aceștia din urmă antrenori ai clubului orădean Exclusive.

ORRO International Dance Championship se va desfășura între 26 și 28 aprilie, iar secțiunile de concurs vor include dansurile latino-americane (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive) și standard (vals lent, vals vienez, tango, quickstep, slow fox).

Sportivii care vor ajunge la Oradea au vârste între 6 și 75 de ani. Orașul gazdă va fi și el reprezentat de circa 50 de perechi, dintre care 25 ale clubului Exclusive.

„Printre arbitri și sportivi, avem câteva nume notabile, precum antrenorul și arbitrul internațional Mihai Petre, multiplii campioni naționali și internaționali Rareș Cojoc, Andreea Matei, Paul Moldovan, Cristina Tatar, Andrada Pacurar, Alexandru Miculescu”, a mai spus Pușcaș.

Concursul va începe vineri, la ora 14, cu a treia ediție a Cupei Exclusive. Sâmbătă și duminică, probele se vor desfășura între orele 9 și 21. Sâmbătă, de la ora 18, este programată gala competiției, când dansatorii vor defila în paradă, alături de oficialii evenimentului.

Accesul publicului la eveniment se va face pe bază de bilete, care se vând online, la prețuri care încep de la 50 de lei.

ORRO International Dance Championship este organizat sub egida Federației Române de Dans Sportiv și este cotat de către WDSF - Federația Internațională de Dans Sportiv.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!