Concursul dedicat abonaţilor la arhiva online a BIHOREANULUI a ajuns la final. Miercuri a avut loc extragerea câştigătorului marelui premiu pus în joc, un telefon Samsung Galaxy S8 în valoare de 2.900 lei. Telefonul merge la o doamnă, care şi-a făcut astfel un frumos cadou de 8 Martie!

Desemnarea căştigătorului s-a făcut cu ajutorul site-ului dedicat Random.org şi a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a BIHOREANULUI.

În cursă au intrat 21 de persoane care s-au abonat, în ultimele săptămâni, la arhiva online a ziarului, pe o perioadă de un an. Nu au intrat în competiţie abonaţii pe perioade mai mici, precum nici persoanele juridice care şi-au făcut abonamente.

În urma tragerii la sorţi, câştigătoare a ieşit o doamnă, pe nume Graţiela Gherman. Aceasta este aşteptată, cu cartea de identitate, să îşi ridice premiul de la Redacţia BIHOREANULUI, din Oradea, Calea Aradului nr. 4, oricând începând din acest moment, zilnic până la ora 18. Ar fi bine să o facă astăzi, pentru a transforma premiul într-un frumos cadou de 8 Martie.

În situaţia - prea puţin probabilă - în care câştigătoarea nu îşi va revendica premiul până luni, 12 martie, acesta va reveni ocupantului locului 2 de pe lista generată de Random.org

Relaţii suplimentare pot fi obţinute la tel. 0359.462.603 sau pe redactia@bihormedia.ro.

Vă mulţumim că ne citiţi şi vă aşteptăm şi la viitoarele concursuri.

UPDATE:

Câștigătoarea concursului și-a revendicat premiul, urmând să îl primească, din motive obiective, pe 19 martie.