Patinoarul din Orăşelul Copiilor va găzdui sâmbătă primul concurs de patinaj destinat copiilor. Administraţia Imobiliară Oradea, în colaborare cu instructorul de patinaj Radu Raşcu şi cu Academia de Dans şi Bune Maniere „Ars Nova" organizează o întrecere cu probe diverse.

Nivelul de dificultate al exerciţiilor va fi diferit în funcţie de vârsta concurenţilor. Astfel, cei mai mici vor avea de înfruntat doar două probe, cea de patinaj viteză, pe lungimea patinoarului şi proba de mers cu spatele. Copiii mai mari vor trebui să se întreacă la patinaj printre jaloane şi într-o probă de îndemânare. Cei mai experimentaţi patinatori se vor putea întrece şi la patinaj artistic, care se va desfăşura pe două grupe de vârstă: copii cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani şi cei cu vârste între 15 şi 18 ani.

În ultimele două săptămâni, copiii au fost pregătiţi pe patinoarul din Orăşel de către un instructor. „În vederea pregătirii concurenţilor, instructorul Radu Raşcu se află zilnic, de două săptămâni, pe patinoarul din Orăşelul Copiilor, instruind patinatorii şi realizând cu ei diverse simulări", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Întrecerea va începe de la ora 10 şi se adresează copiilor între 4 şi 18 ani. Fiind prima competiţie de acest gen, organizatorii nu vor percepe taxă de înscriere. La finalul concursului, toţi concurenţii vor fi răsplătiţi cu diplome, iar premianţii vor primi şi medalii.

Organizatorii menţionează că vor reprograma concursul numai în cazul în care va ploua puternic.