Desfăşurat în weekend în Oradea şi împrejurimi, concursul extrem de triatlon doatat cu Cupa Tiger Amira  X-Man România, a reunit la start un număr mai mare de participanţi faţă de ediţia din anul precedent. Pentru distanţa lungă s-au înscris 78 de concurenţi, iar la proba semi au fost prezenţi 145 de concurenţi.

Concursul a avut, astfel, două lungimi de traseu: pe lungimea egală cu lungimea unei competiţii Ironman, adică înot 3.800 metri, bicicletă 180 km şi alergare 42.2 km, respectiv pe lungimea Half Ironman, adică 1.900 m la înot, 90 km la ciclism şi 21,1 km la alergare.

Traseele au putut fi parcurse atât la individual, cât şi pe echipe.

După parcurgerea probelor, care s-au organizat conform regulilor internaţionale de Triatlon pe distanţă lungă, câştigătorii la proba X-MAN Iron Distance au fost Erdos Peter, din Ungaria, la masculin, cu timpul total de 9:34:36 ore, iar la feminin, orădeana Ioana Molnar Diaconu, cronometrată  în timpul total de 12:58:07 ore.

La organizarea competiţiei au contribuit Asociaţia Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, Consiliul Judeţean Bihor, dar şi un număr de peste 80 de voluntari de la AS Xterra Sport Bihor şi Asociaţia Eco Mountain Transylvania,  însoţiţi de elevi de la CN Emanuil Gojdu.

Conform vicepreşedintelui clubului Xterra Sport Bihor, Szokolszky Istvan, următoarea competiţie va fi organizată pe 18 iulie, fiind cea de a doua ediţie a Triatlonului Companiilor, concurs care va fi destinat în proporţie de 100% firmelor  şi companiilor".  

Evenimentul va avea loc la Ineu, la Complexul Kingsland, iar probele "vor fi mult mai accesibile, din cauza distanţelor ce trebuie parcurse". Astfel, la înot distanţa va fi de 500 de m, la ciclism de 18 km, iar la alergare de 5,5 km. Mai multe informaţii pot fi obţinute însă pe pagina web a evenimentului, www.triatlonulcompaniilor.ro.


Iată podiumul de premiere ale celor două categorii cu probele aferente:

Proba X-MAN Half Iron Distance:

Masculin:

1. Szilagyi Peter – Ungaria, timp total – 4:17:06

2. Deak Zsombor – Romania, timp total – 4:18:49

3. Bălănescu Ciprian Daniel – Romania, timp total – 4:25:11

Feminin:

1. Szabolcsi Fruzsina – Ungaria, timp total – 5:10:20

2. Toth Zsofia – Ungaria, timp total – 5:14:47

3. Imre Alexandra – Ungaria, timp total – 5:19:29

La proba X-MAN Iron Distance:

Masculin:

1. Erdos Peter – Ungaria, timp total – 9:34:36

2. Marek Parikrupa – Slovacia, timp total – 10:04:04

3. Bartos David – Ungaria timp total – 10:08:20

Feminin:

1. Ioana Molnar Diaconu – Romania,  timp total – 12:58:07

2. Kovacs Vera – Ungaria, timp total – 13:49:20

3. Grigore Simona Iuliana – Romania, timp total – 15:30:55

De precizat faptul că trei orădeni au devenit Ironman după parcurgerea probelor de 3,8 km înot, 180 km bicicletă şi 42,2 km alergare. Este vorba despre Ioana Molnar Diaconu, Bako Annamaria şi Vlad Vasile Flore!

"Ne mândrim şi cu prezenţa lui Horia Colibăşanu, un personaj renumit din alpinismul internaţional, cu un palmares important în ascensiunile mai multor vârfuri din lanţul Himalaya, care a parcurs distanţa lungă şi a devenit şi el Ironman", a declarat Szokolszky Istvan.

De notat însă şi faptul că în cadrul evenimentului a fost organizat şi Campionatul Naţional pe distanţă Half, dar şi pe distanţă Full. Astfel, orădeanca Ioana Molnar Diaconu a devenit campioană naţională la Full Iron Distance feminin, iar Bako Annamaria, la aceeaşi probă, şi Bako Anita Tunde, la Half Iron Distance feminin, ambele din Oradea s-au clasat pe locul III.


Podiumul la categoriile Campionatului  Naţional:

Distanta Half Iron Distance

Masculin:

1. Deak Zsombor – Sf. Gheorghe

2. Balanescu Ciprian Daniel – Timisoara

3. Alex Ciocan – Ploieşti

Feminin:

1. Calugaru Andreea – Bucureşti

2. Nemet Judith Emese – Baia Mare

3. Bako Anita Tunde – Oradea

Full Iron Distance

Masculin:

1. Maier Andras  - Tirgu Mureş

2. Razvan Cătălin Doica – Bucureşti

3. Filip Ciprian – Baia Mare

Feminin:

1. Ioana Molnar Diaconu – Oradea

2. Grigore Simona Iuliana – Bucureşti

3. Bako Annamaria - Oradea