Peste 150 de copii și tineri vor urca joi, 4 iunie, pe scena Casei de Cultură „George Bologan” din Băile Felix, la festivalul-concurs de muzică populară „Suflete și voci de aur”, organizat de Palatul Copiilor Oradea. Ajuns la ediția a V-a, evenimentul are anul acesta și o premieră, astfel că printre concurenți se vor afla și copii români din Italia, de la ansamblul „Carpatica” din Torino.
Ansamblul format din 14 copii și tineri din diaspora, născuți și crescuți în Italia, cu vârste între 12 și 19 ani, a participat în sezonul 16 al emisiunii „Românii au talent”, difuzat în prima parte a anului, și a ajuns până în semifinalele live ale competiției.
„Anul acesta avem o premieră, și anume un ansamblu care vine de peste hotare. Este vorba de ansamblul Carpatica, care a ajuns în semifinala Românii au Talent, și vor reprezenta Centrul de cultură și tradiții Italiano-Român din Torino”, a transmis Anamaria Turc-Gal, organizatoarea festivalului.
În total, la festival sunt înscriși 155 de copii, număr care îi include atât pe soliști, cât și pe membrii grupurilor vocale. Concurenții au vârste între 5 și 19 ani și vin din mai multe județe din județele Bihor, Arad, Cluj, Timiș, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Ilfov.
Concursul se va desfășura pe două secțiuni, soliști vocali și grupuri vocale, împărțite pe categorii de vârstă.
Festivalul va începe la ora 9, cu deschiderea oficială, urmată de categoria 5-6 ani. Pe parcursul zilei vor cânta, pe rând, concurenții din clasele primare, gimnaziale și liceale.
Secțiunea grupurilor vocale, categoria gimnaziu, este programată la ora 18.15. În jurul orei 18.30 va avea loc un recital, iar premierea este anunțată pentru ora 19.

Ediția de anul trecut a avut loc la Casa Tineretului din Oradea. Sursa foto: Facebook
Pe lângă concurenți, pe scenă vor cânta tineri interpreți locali, câștigătorii de trofee de anul trecut: Carina Berindeie, Anastasia Ianc, Elena Buda, Maria Miclăuș și Ianis Vedinaș, dar și absolvenți ai clasei de canto popular: Andreea Costa, Rareș Ivanov, Andra Sabău și Maria Ghit, precum și Romina Suciu, prezentatoarea concursului.
Festivalul este organizat de Palatul Copiilor Oradea, condus de directorul Marius Constantin Marcu, împreună cu profesoara coordonatoare Anamaria Turc-Gal, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Asociația Grup Vocal Florile Bihorului și Turism Băile Felix.
Concursul va fi filmat și difuzat de Bihor TV, televiziunea locală condusă de artista de muzică populară Sânziana Toader Ardelean și de soțul ei, Cătălin Ardelean.
Festivalul este deschis publicului, iar intrarea este liberă.