Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea va găzdui vineri, 10 mai, o conferinţă a cărei temă principală va fi viaţa Reginei Maria a României.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, conferinţa este integrată în Zilele Muzeului Ţării Crişurilor şi va avea loc de la ora 17, în incinta instituţiei de cultură.

Denumită "România regală, un răstimp de progres", conferinţa propune publicului o "incursiune în jurul celei mai fascinante femei a secolului XX", adică Regina Maria.

Invitata zilei va fi Georgeta Fetti, membră de onoare a Academiei Române, care a fost decorată de Regele Mihai I cu Crucea Casei Regale, în anul 2012, şi de Preşedintele României cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, în 2019.

Georgeta Fetti este unul dintre cei mai importanţi istorici contemporani din România, autoare a numeroase studii făcute asupra unor personalităţi istorice româneşti, au subliniat organizatorii.

"Născută în 1938, la Bucureşti, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 1961, iar în 1971 a obţinut doctoratul în istorie la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În perioada 1961-1998 a lucrat ca editor şi cercetător la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române. În 1983, a obţinut Premiul Nicolae Bălcescu al Academiei Române pentru editarea Oratoriei lui Mihail Kogălniceanu (în total 9 volume)", se arată în comunicat.

Informarea menționează că, în recenzia sa la "Jurnalul Reginei Maria a României - Însemnări Zilnice 1931", Georgeta Filitti a oferit o perspectivă asupra transformărilor personale şi a prezenţei publice ale Reginei Maria ca urmare a întoarcerii şi proclamării ca rege a fiului său, Carol al II-lea. „Potrivit autoarei, această perioadă marchează o retragere semnificativă a Reginei din viața publică, descriind-o ca o „îmburghezire dureroasă”. Interesele ei se mută către activități personale precum horticultura și călătoriile extinse în Europa, toate sub supravegherea strictă a fiului său, pe care îl numește „Marele Tâlhar”. Aceste momente, alături de pregătirile pentru nunta Ilenei (Principesa Ileana, fiica Reginei Maria - n.r.), sunt descrise în amănunt în jurnal, care captează esența vibrantă a României interbelice”, notează organizatorii în comunicat.

După conferinţă va urma prezentarea volumului "Însemnări zilnice ale Reginei Maria. 1931", scoasă la editura Omnium, Bucureşti, în 2023, ediţia fiind îngrijită de Georgeta Filitti şi Tudor Vişan-Miu.

„În prezent, Georgeta Filitti își continuă activitatea în domeniul cercetării istorice și este una dintre personalitățile cele mai respectate din domeniul său. Lucrările sale sunt apreciate atât în România, cât și în străinătate, iar contribuția sa la cunoașterea istoriei României este de neprețuit”, mai notează MȚC.

Evenimentul va fi moderat de managerul instituției de cultură, Gabriel Moisa. 

Intrarea este gratuită în limita a 150 de locuri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!