Vremea caldă din luna ianuarie a făcut ca facturile pentru încălzirea locuinţelor să fie mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pentru cea mai mare parte a orădenilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare.

În condiţiile unei creşteri a tarifului gigacaloriei cu 6% (începând cu 1 ianuarie 2018) şi a perioadei de facturare medie de la 34 de zile în 2017 la 38 de zile în 2018, valoarea facturilor lunii ianuarie 2018 a scăzut în medie cu 2,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Datorită investiţiilor realizate în ultimii ani în sistemul de termoficare din municipiul Oradea, confortul termic din locuinţe a crescut semnificativ în acest sezon de încălzire. În consecinţă, în perioda noiembrie - februarie a scăzut semnificativ numărul reclamaţiilor din partea consumatorilor privind temperatura de livrare a agentului termic pentru încălzire, comparativ cu aceeaşi perioadă a sezonului trecut.

Pentru acele situaţii în care valoarea facturii lunii ianuarie 2018 a fost mai mare faţă de cea din ianuarie 2017, principala explicaţie este legată de creşterea perioadei de facturare. Totodată, ca urmare a finalizării implementării proiectului "Sistem informatic integrat pentru citirea şi managementul contoarelor din municipiul Oradea", prin refacerea rutelor de citire radio a contoarelor de energie termică, au fost situaţii unde perioada de facturare a crescut de la 32 de zile în 2017 la 42 de zile în 2018.

Cele mai multe dintre sesizările primite în ultima perioadă au avut ca obiect repartizarea consumurilor de energie termică în cadrul condomeniilor. Astfel, deşi consumul de energie termică înregistrat de contorul montat la branşamentul blocului a înregistrat o valoare apropiată de cea a anului trecut, costurile pentru încălzirea apartamentelor repartizate de asociaţia de proprietari au fost mai mari.

Atragem atenţia asupra importanţei repartizării corecte a costurilor cu energia termică indiferent de metoda de realizare a acesteia, respectiv dacă există un sistem cu repartitoare sau este bazată pe suprafaţa echivalentă termic (SET), pentru că de acest lucru depinde implicit gradul de mulţumire al consumatorului final.

Termoficare Oradea, prin personalul de specialitate, stă la dispoziţia administratorilor de imobile pentru a-i sprijini în găsirea modalităţii corecte de repartizare a facturilor de energie termică, pentru a ne asigura împreună că plata efectuată este cât mai aproape de valoarea serviciilor prestate.

Considerăm că implementarea sistemului de citire radio şi Mbus a contoarelor de energie termică va reuşi să diminueze disconfortul creat de citirea clasică de către personalul nostru şi va elimina riscul unor erori umane în ceea ce priveşte citirea şi emiterea facturilor către consumatorul final.

Dorim să vă asigurăm că societatea noastră face toate eforturile pentru a asigura confortul termic al locuinţelor la cel mai bun preţ.

Termoficare Oradea