CNC al PNL s-a întrunit, duminică, urmând să aleagă noii prim-vicepreşedinţi, secretarul general, vicepreşedinţii regionali şi de specialitate şi membrii Biroului Executiv. Cu acest prilej, noul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, le-a cerut liberalilor să voteze echipa care l-a susţinut, din care face parte şi Ilie Bolojan, candidat la una din cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte.

“Sunt un adept al competiţiei. Vă rog să ţineţi cont că ieri Congresul m-a votat în funcţia de preşedinte. Vă rog să susţineţi candidaţii care au susţinut moţiunea Forţa Dreptei. Evident, că nu pot să îndemn pe nimeni să voteze împotriva voinţei sale, dar înţelegeţi că îmi va fi mai uşor în atingerea obiectivelor dacă voi avea alături de mine oamneii care m-au susţinut pe mine pentru a ajunge preşedinte al PNL”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, în deschiderea CNC.

Secretarul general este propus de preşedintele PNL, Ludovic Orban, acesta fiind deputatul Robert Sighiartău, în vârstă de 28 de ani.

Pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinţi candidează: Ilie Bolojan, Iulian Dumitrescu, Mircea Hava, Raluca Turcan, Viorel Cataramă, Alin Tişe, Nicolae Robu, şi Mugur Cozmanciuc.

Primarul orădean Ilie Bolojan şi Viorel Cataramă şi-au depus candidatura pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pe strategii politice, Raluca Turcan şi Alin Tişe pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pe comunicare, Iulian Dumitrescu şi Nicolae Robu - pentru prim-vicepreşedinte pe mediul de afaceri şi societate civilă iar Mircea Hava şi Mugur Cozmanciuc pentru funcţia de prim-vicepreşedinte pe relaţii internaţionale.

Alţi 31 de liberali şi-au depus candidatura pentru cele 16 funcţii de vicepreşedinţi pe diferite domenii.

Popescu Ligia, Vlad Nistor, Radu Surugiu, Ionuţ Stroe, Radu Carp, Aleodor Frâncu candidează pentru funcţia de vicepreşedinţi pe politică externă, apărare şi siguranţă naţională; Ionela Balaş, Dan Leoreanu, Lucia Varga, Marcel Vela, Petru Luhan - pentru vicepreşedinte pe administraţie, ordine publică, siguranţa cetăţeanului, fonduri europene şi dezvoltare regională; Vasile Varga şi Ben-Oni Ardelean - pentru vicepreşedinte pe justiţie şi drepturi cetăţeneşti; Viorel Cataramă, Florin Cîţu şi Vintilă Ştefan - pentru vicepreşedinte pe buget, politici fiscale, familie şi protecţie socială.

Sulfina Barbu candidează pentru un post de vicepreşedinte pe sănătate, muncă, familie şi protecţie socială; Nadia Raţă, Alexandru Radu, Gabriel Pintea, Dan Motreanu - pentru vicepreşedinte pe educaţie, cercetare, tineret, sport, cultură, culte şi minorităţi; Gheorghe Ştefan, Vasile Iliuţă, Adrian Oroş, Liviu Bulgaru - pentru vicepreşedinte pe agricultură, dezvoltare rurală, industrie alimentară şi mediu, ape şi silvicultură; Michael Heiman, Aleodor Frâncu, Mircea Toader, Adrian Iuraşcu, Virgil Guran şi Ion Popa - pentru vicepreşedinte pe infrastructură de transport, comunicaţii şi societate informaţională.

Pentru cele opt regiuni de dezvoltare, pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai PNL şi-au depus candidatura 20 de liberali.

Pentru regiunea Nord-Est candidează Ioan Bălan şi Marius Bodea, pentru Sud-Est - Victor Paul Dobre şi Gheorghe Mushcina, pentru Sud Muntenia - George Ionescu, Răducu Filipescu şi Vasile Câmpulungeanu, pentru Sud-Vest Oltenia - Gigel Ştirbu, Marian Marinescu, Marius Bălu, George Stănculescu, pentru Vest - Alin Popovici, Gheorghe Falcă, Marcel Vela, pentru Nord-Vest - Lucian Bode, Lucia Varga şi Alin Tişe, pentru Centru - Florin Roman şi Ovidiu Moldovan, iar pentru Bucureşti-Ilfov - Marian Petrache.

Pentru funcţia de membru în conducerea PNL şi-au depus candidatura 41 de liberali, iar pentru cea de trezorier - Antonel Tănase.

La deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional al PNL sunt sunt prezenţi 1220 de delegaţi.