Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, trecerea în domeniul public al judeţului Bihor şi constituirea dreptului de administrare în favoarea Consiliului Judeţean a unui teren de 636.046 mp aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, lângă fostul tancodrom.

Hotărârea face referire la o porţiune cuprinsă între "gardul" aeroportului şi un teren pe care Centrul NATO vrea să îşi construiască o bază sportivă.

Potrivit hotărârii, predarea - preluarea se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în condiţiile date de Hotărârea de Guvern care urmează a fi adoptată în acest sens la iniţiativa preşedintelui CJ Radu Ţîrle. "Procedura de predare-preluare se va realiza după adoptarea şi publicarea Hotărârii de Guvern privind trecerea în domeniul public al judeţului Bihor şi administrarea Consiliului Judeţean Bihor a bunurilor imobile (terenuri şi construcţii) prevăzute", se arată în textul hotărârii.

Ulterior, tot marţi, aleşii bihorenilor au hotărât şi dreptul de administrare a acestui teren de către Regia Aeroportul Oradea.

Demersul era necesar pentru că în această zonă preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, a anunţat că vrea să construiască un terminal de transport mărfuri. De altfel, şeful CJ a spus că încă de la început administrator unic al acestui teren va fi Aeroportul, în aşa fel încât pe viitor destinaţia lui să nu poată fi schimbată. Ţîrle a mai spus că înfiinţarea unui terminal cargo ar fi benefică atât pentru oraş, cât şi pentru centrul NATO şi pentru mediul de afaceri.