Solomon Wigler, consilierul primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 25.000 de euro de la un om de afaceri. Consilierul a fost reţinut în cursul zilei de joi de DNA şi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au decis, joi seară, arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Potrivit Digi24.ro, Wigler este acuzat că a luat mită 204.000 de euro, uneori chiar în biroul său, de la etajul 14 al Primăriei Capitalei.

Wigler cerea "socoata", aşa cum numea chiar el sumele cerute de la oamenii de afaceri, pentru ca aceştia să obţină rapid aprobarea planurilor urbanistice pentru trei supermarketuri. Wigler le-a spus că are influenţă asupa unor funcţionari din aparatul administrativ al primarului General al Municipiului Bucureşti şi consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Conislierul garanta chiar că va interveni pe lângă primarul Capitalei, Sorin Oprescu, pentru eliberarea acestor autorizaţii, însă procurorii nu au putut găsi probe incriminatorii. 

Agerpres scrie că Solomon Wigler este acuzat de trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale).

"În perioada mai/ iunie 2012 — mai 2015, inculpatul Wigler Solomon, în calitate de consilier personal al primarului municipiului București, a pretins în mai multe rânduri suma totală de 230.000 euro și a primit în mai multe tranșe suma de 204.000 euro de la un om de afaceri (martor denunțător) pentru a interveni pe lângă funcționari din aparatul administrativ al primarului general al municipiului București și consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București, lăsând să se creadă că are influență asupra acestora în vederea inițierii și votării unor proiecte de hotărâri", susțin procurorii DNA citaţi de Agerpres.

"Concret, inculpatul a primit suma totală de 150.000 euro, în patru tranșe, respectiv înainte și după votarea hotărârilor respective. În același scop, la data de 28 mai 2015, omul de afaceri s-a întâlnit cu Solomon Wigler în biroul acestuia din urmă aflat în sediul Primăriei municipiului București, ocazie cu care acesta din urmă l-a asigurat pe martorul denunțător că, în ședința Consiliului General al Municipiului București din ziua respectivă, au fost aprobate atât proiectul de hotărâre privind acceptarea donației aferente unuia dintre proiecte, cât și PUZ-ul pentru unul dintre supermarketuri", susțin procurorii.

Anchetatorii au precizat că, în acest context, Solomon Wigler a convenit cu denunțătorul ca, miercuri, să îi remită 25.000 euro, urmând ca diferența până la 51.000 euro să o aducă în săptămâna 8 — 12 iunie.

Solomon Wigler a fost surprins miercuri în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea suma de 25.000 euro în scopul menționat.

"Anterior, în același scop, inculpatul primise, printr-un intermediar, 4.000 euro de la același om de afaceri. Într-un context separat, în 14 noiembrie 2013, Solomon Wigler a mai primit de la omul de afaceri suma de 25.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul general al municipiului București, pe lângă care a lăsat să creadă că are influență, în vederea eliberării unei autorizații de construire necesare unei soluții de trafic (sens giratoriu), pentru două supermarket-uri", au mai reținut anchetatorii conform sursei citate.