Managerul Spitalului Judeţean, dr. Carmen Pantiş, a declarat luni pentru BIHOREANUL că cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi-au ales vineri preşedintele, în persoana UDMR-istei Czviker Katalin, votată ca membru în CA de către consilierii judeţeni după preluarea de către CJ a spitalului.

"Doamna Daniela Lucan, propusă de PSD şi votată tot de consilierii judeţeni, a fost cea care a propus-o pe doamna Czviker Katalin, care şi ea este reprezentanta consilierilor. Domnul doctor Adrian Duşe, reprezentantul preşedintelui CJ Radu Ţîrle, l-a propus pe dr. Gheorghe Bumbu, decanul Facultăţii de Medicină. Domnul Bumbu a pierdut la un vot. A fost o decizie strict politică, nu este normal ca CA să fie condus de o doamnă care nu are tangenţă cu activitatea medicală sau economică a spitalului. Părerea mea este că nu se doreşte binele acestui spital. În schimb, domnul Bumbu ştie foarte bine ce se întâmplă aici", a declarat BIHOREANULUI dr. Carmen Pantiş.

Pe lângă Lucan, Czviker, Bumbu şi Duşe, din CA mai face parte şi Ritli Csongor Ladislau, ca reprezentant al Ministerului Sănătăţii. Czviker a fost votată de Lucan, de Ritli şi, evident, s-a votat şi ea.

Şefa de cabinet a lui Alexandru Kiss mai este, de asemenea, membră sau preşedinta mai multor comisii care evaluează activitatea managerilor instituţiilor de cultură subordonate CJ Bihor, dar şi a altor comisii din cadrul CJ.

Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean are între atribuţii şi organizarea concursului pentru postul de manager, dar şi elaborarea bugetului unităţii şi a propunerilor de restructurare a personalului.

Potrivit unor surse din CJ, miza acestui vot ar fi întocmirea unui regulament în baza căruia să se facă concurs cât mai repede, pentru ca în funcţie să fie repus chirurgul Florian Bodog, agreat, mai nou, de vicepreşedintele CJ, Alexandru Kiss.