Consiliul Naţional de Etică a finalizat, miercuri, 5 septembrie, analiza cazului acuzaţiilor de plagiat aduse fostului ministru Ioan Mang. Potrivit unor surse citate de ziarul Gândul, Consiliul a hotărât că Ioan Mang a plagiat în mai multe lucrări ştiinţifice.
Consiliul a întocmit un raport după ce a primit trei sesizări privind şapte lucrări semnate de Ioan Mang despre care se susţine că au fost plagiate. Potrivit surselor citate, în raportul care va fi înaintat Ministerului Educaţiei "au fost propuse sancţiuni".
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Etică, Gabriela Catană, a declarat că, în şedinţa de miercuri, 5 septembrie, s-a luat în discuţie cazul Mang. Decizia în cazul Mang va fi oficială numai după ce va primi avizul Direcţiei Juridice a Ministerului Educaţiei. "Hotărârea va fi publicată numai după ce vom primi avizul ministerului", a declarat Gabriela Catană.
Pe 18 iulie când a fost audiat de Consiliul Naţional de Etică, Ioan Mang a declarat că acuzaţiile de plagiat sunt aberante.
Acelaşi Consiliul Naţional de Etică care s-a pronunţat în cazul Mang a decis că premierul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea de doctorat, deşi anterior Consiliul Naţional de Atestare a diplomelor a constat că premierul a copiat 85 de pagini în lucrarea de doctorat. În cazul Ponta şi Universitatea Bucureşti a decis că Victor Ponta a plagiat.
Imediat ce a fost instalat ca ministru al Educaţiei, în luna mai, Ioan Mang, cadru didactic al Universităţii din Oradea, a fost acuzat că a plagiat mai multe lucrări ştiinţifice, semnate singur ori alături de soţia sa, Erica Mang, sau de asistentul universitar Constantin Petre Popescu.
Din cauza acestor acuze, susţinute inclusiv de profesorii străini pe care soţii Mang şi Popescu i-ar fi plagiat, Ioan Mang şi-a dat demisia din fruntea Ministerului Educaţiei, după un mandat de doar 9 zile. În toată această perioadă, liderul PSD Bihor a susţinut că nu a plagiat.
UPDATE:
BIHOREANUL a încercat să îl contacteze pe Ioan Mang, însă acesta nu răspunde la telefon.
Într-o scurtă intervenţie la Digi24 Oradea, politicianul a spus că nu recunoaşte plagiatul şi a precizat că de îndată ce decizia va fi oficială o va contesta. Totodată, acesta ia în calcul să dea Consiliul Naţional de Etică în judecată.
"Se poate ajunge şi la asta (o acţiune în instanşă n.red.) dar nu cred că se va ajunge acolo. Eu nu comentez deocamdată aştept comunicatul oficial al Consiliului Naţional de Etică", a fost poziţia lui Mang şi pentru ziarul Gândul.