Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, și vicepreședintele Călin Gal, responsabil cu activitatea economică a administrației județene, au semnat cu reprezentanții Băncii Transilvania un contract de credit în valoare de 250 milioane lei pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri UE și asigurarea plăților până la decontarea banilor europeni.

Potrivit unei informări a CJ Bihor, semnarea contractului a avut loc marți, în baza unei hotărâri adoptate anul trecut de consilierii județeni.

„Consiliul Județean Bihor a accesat acest credit pentru a derula într-un ritm susținut lucrările la proiectele de infrastructură cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 - 2027, până la decontarea banilor. Execuția unora dintre aceste investiții a început deja de mai mult de un an. Aceste sume sunt necesare pentru a menține ritmul lucrărilor și pentru a finaliza investițiile într-un timp cât mai scurt, redându-le astfel bihorenilor”, a transmis Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean.

Durata creditului este de 15 ani, din care 2 ani perioada de tragere și de grație, iar 13 ani este perioada de rambursare.

Lista de obiective cuprinde finanțarea a cinci investiții: centurile Sântandrei, Nojorid și Oșorhei, precum și reabilitarea DJ 767E Oșorhei - Copăcel, centura Biharia și drumul de legătură cu Paleu, reabilitare și modernizare DJ 795 Salonta - Tinca și modernizarea DJ763 Padiș - Ic - Ponor.

Pentru aceste proiecte, în valoare totală de 639 milioane lei (echivalentul a 130 milioane euro), vizând construirea a peste 36 kilometri de drumuri și modernizarea altor aproape 38 kilometri, CJ Bihor a obținut anul trecut o finanțare europeană de 60 milioane euro.

Rata anuală a dobânzii percepute de Banca Transilvania pentru creditul acordat CJ Bihor este variabilă și se compune din indicele ROBOR la 3 luni, la care se adaugă o marjă de 0,90%, fără alte comisioane sau costuri suplimentare. Valoarea medie a indicelui ROBOR pe utimele 3 luni a fost de 6,2%.

Potrivit CJ Bihor, anul trecut valoarea investițiilor a fost una record, de 1,13 miliarde lei, anul acesta fiind preconizate investiții de o anvergură și mai mare, urmând să fie demarate, de pildă, lucrările pentru drumul expres Oradea - Arad, de aproape 2 miliarde euro.

În actuala legislatură, începută în 2020, CJ Bihor a mai obținut două credite, de câte 100 milioane lei, contractate în 2022 și 2023, tot pentru cofinanțarea unor proiecte de investiții, cum ar fi construirea Campusului pentru învățământul dual, reabilitarea fostei Policlinici Mari ori modernizarea mai multor drumuri județene, și acestea finanțate cu fonduri europene. 

De altfel, și anterior, înaintea anului 2020, administrația județeană a mai contractat credite, pentru finanțarea și respectiv cofinanțarea unor proiecte de investiții. Gradul de îndatorare a județului rămâne, potrivit vicepreședintelui CJ Bihor Călin Gal, sub limita legală de 30% din media veniturilor pe ultimii trei ani, fără de care niciun nou credit nu este aprobat de o comisie specială constituită la nivelul Ministerului Finanțelor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!