Consiliul Județean Bihor oferă 390.000 euro, adică 2,6% din valoarea totală a contractului de execuție, firmei Stefano Pozzi & Partners, care a câștigat concursul internațional pentru proiectarea viitorului Centru Cultural Multifuncțional al județului și dirigenția de șantier pe perioada lucrărilor de construcție.

Instituția a comunicat miercuri că în ziua precedentă a fost semnat contractul cu firma care a câștigat concursul de soluții arhitecturale organizat la finele anului trecut și în cadrul căruia au depus oferte 6 firme de profil.

„Centrul Cultural este un proiect important pentru județul Bihor și Municipiul Oradea. Într-un termen de aproximativ trei luni, am parcurs etape importante, de la derularea concursului, la jurizare, negocieri și, într-un final, semnarea contractului”, a transmis vicepreședintele CJ Bihor Călin Gal, care a condus și comisia de jurizare.

Comunicatul instituției precizează că „pe întreaga derulare a acestor etape, proiectul a fost monitorizat de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, ceea ce ne garantează că a fost organizat corect din punct de vedere juridic și economic”.

În decurs de cel mult 10 zile, CJ Bihor va emite ordinul de începere a lucrărilor la studiul de fezabilitate, pentru care firma are la dispoziție o perioadă de 4 luni și jumătate, iar pentru pregătirea documentației de execuție și proiectul tehnic alte 3 luni și jumătate. „Firma va asigura, de asemenea, asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor”, precizează CJ Bihor.

Valoarea contractului este de 390.000 euro, fără TVA (1.929.681 lei), sumă ce reprezintă 2,6% din valoarea totală a contractului de execuție a Centrului Cultural Multifuncțional.

„În luna septembrie proiectul tehnic ar trebui să fie predat integral, cu toate avizele obținute. La finalul lunii septembrie vom demara procedura de licitație pentru selectarea unui constructor. În primul trimestru al anului următor ar trebui să începem efectiv lucrările”, a precizat și preșdedintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Proiectul va fi depus pentru finanțare pe fonduri europene, în cadrul programului transfrontalier România-Ungaria.

Centrul Cultural Multifuncțional va fi construit în perimetrul delimitat de terenul de sport al Liceului Sportiv, Colegiul Partenie Cosma, Biblioteca Județeană, Muzeul Țării Crișurilor, Inspectoratul Teritorial de Muncă, noul sediu al Curții de Conturi și strada Făgărașului. Clădirea va găzdui spectacole, concerte, congrese și conferințe, administrația județeană mizând aceste activități vor contribui la dezvoltarea turismului cultural, științific și de afaceri în Oradea și Bihor.