Consiliul Judeţean a anunţat, printr-un comunicat de presă emis marţi, că luni a fost semnat contactul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 767B, de la intersecţia cu DN 76 prin Tășad şi Copăcel până la Șerghiș.
Această porțiune de drum are o lungime de 19,779 km și va costa aproximativ 17,3 milioane de lei.
Potrivit CJ, lucrarea va fi realizată de asocierea de firme Drumuri Bihor – Aquacons, care s-a angajat să finalizeze lucrările în 14 luni de zile de la data ordinului de începere a lucrărilor (trei luni proiectarea și avizele + 11 luni execuția).
Printr-un alt comunicat, trimis tot marţi, CJ a anunţat şi semnarea contractului pentru reabilitarea și modernizarea aceluiaşi DJ 767, pe un tronson de 20,96 km de la intersecţia cu DN 76 din dreptul localităţii Sâmbăta, prin Dobrești şi Luncasprie până la intersecţia cu DJ 764.
Această lucrare va fi realizată de asocierea de firme Imperial Proconstruct și Pro Geotopo SRL, care și-a asumat 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuțe, contra sumei de 50,07 milioane lei.