La propunerea conducerii administrației județene, aleșii bihorenilor au aprobat în reuniunea de vineri un parteneriat în scopul susținerii activităților de restaurare a bisericilor de lemn din județ, ce va fi încheiat de CJ Bihor cu Prefectura, Direcția Județeană pentru Cultură, Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, precum și cu Ambulanța pentru Monumente Bihor, prin Asociația Laborator Zero Pozitiv.

Potrivit referatului de specialitate pe care a fost fundamentat proiectul hotărârii adoptate, salvarea bisericilor din lemn este unul dintre proiectele cuprinse în Strategia Integrată de dezvoltare durabilă a județului pentru perioada 2021 – 2027.

„În anii trecuți am alocat fonduri primăriilor care, la rândul lor, au încheiat protocoale de colaborare cu Ambulanța pentru Monumente și cu Universitatea din Oradea. În principiu, în fiecare an am susține reabilitarea a două - trei biserici de lemn, la propunerea Direcției de Cultură și a Universității, în funcție de starea de degradare și a necesității de a interveni cu prioritate”, a explicat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan. 

În conformitate cu documentul votat de consilierii județeni, anul acesta vor fi alocați 222.500 lei pentru conservarea bisericilor din satul Margine (comuna Abram) și din satul Hinchiriș (comuna Lazuri de Beiuș).

Bolojan a afirmat că lucrările pentru punerea în siguranță a celor două monumente se vor derula în vara acestui an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!