Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte (DDIP) care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Bihor îi invită pe bihoreni să aleagă care au fost cele mai bune proiecte finanţate din banii acestora cu 1 milion de lei.

Este vorba despre proiectele depuse de mai multe asociaţii şi organizaţii şi selectate pentru finanţare de DDIP. Proiectele cuprind activităţi sportive, culturale, de implicare socială şi altele.

"În 2019, Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor a beneficiat de un buget de 1.000.000 lei din care au fost finanţate proiecte depuse pe următoarele categorii: Cultură (editare cărţi, monografii, pliante, broşuri, CD-uri, activităţi culturale, activităţi cultural educaţionale, activităţi celebrare, etc.) în valoare de 600.000 lei; Sport - 375.000 lei; Anticorupţie - 25.000 lei. În total au fost depuse spre finanţare un număr de 200 proiecte din care 172 au beneficiat de fondurile nerambursabile alocate de Consiliul Judeţean Bihor prin DDIP", se arată într-un comunicat al CJ Bihor.

Se poate vota, până pe 16 decembrie, inclusiv, la acest link, pentru următoarele categorii: cel mai bun cantonament, cea mai bună prezentare sportivă, implicare şi pregătire sportivă, cea mai bună carte – revistă – album, cel mai bun festival sau concurs cultural, cel mai bun proiect educativ, cel mai bun proiect cultural, cel mai bun proiect dedicat Centenarului, cel mai bun proiect de implicare socială, cel mai bun proiect (dintre toate) şi cea mai bună asociaţie.

CJ Bihor îi invită, însă, pe cetăţeni să facă alegerea aproape în orb, căci prezintă doar denumirile proiectelor, nu şi ce au presupus ele şi pe ce anume s-au cheltuit banii alocaţi.

Întrebat dacă nu era mai potrivit ca toate proiectele să fie descrise în detaliu pe pagina dedicată votului, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bihor, Adrian Simon, a spus că informaţii despre proiecte au apărut de-a lungul anului pe site-ul de ştiri al instituţiei, adică agentianewsbihor.ro. Acesta a recunoscut totuşi că nu s-a scris despre toate proiectele, ci despre "aproape toate".

În urma votului, cele mai bune proiecte vor fi premiate simbolic în cadrul unei gale care va avea loc pe 19 decembrie la sediul Muzeului Ţării Crişurilor.