Începând de la 1 septembrie 2016, operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service va practica tarife mai mari cu între 2% şi 16%, în funcţie de serviciul oferit, potrivit unei hotărâri aprobate, marţi, de Consiliul Local Oradea. Aleşii orădenilor au aprobat şi introducerea unui tarif distinct de spălare a pavajului din Piaţa Unirii.

Potrivit proiectului, majorările propuse de RER Ecologic Service şi aprobate marţi de consilierii locali au la bază creşterea costurilor cu angajaţii, după ce salariul minim pe economie a fost mărit din luna mai de la 1.050 lei la 1.250 lei, adică cu 19,05%, respectiv creşterea tarifului de depozitare a deşeurilor menajare cu 1,27%, acesta ajungând la nivelul de 15,14 euro la tonă.

Drept urmare, de la 1 septembrie, preţul de colectare a deşeurilor de la persoanele fizice va fi de 8,47 lei/persoană pe lună, faţă de 8,02 lei până acum, aplicându-se o creştere de 5,61%. În ceea ce priveşte persoanele juridice, acestea vor plăti 83,06 lei/tonă/lună, faţă de 78,05 lei, creşterea fiind de 6,42%. De asemenea, tariful de spălat şi dezinfectat pubele creşte la 1 leu pe bucată, faţă de 0,92 lei până acum, mărirea fiind de 8,70%.

Totodată, cresc şi tarifele privind salubritatea stradală. Măturatul mecanizat va costa 13,91 lei (faţă de 13,54 lei) la 1.000 metri pătraţi, în timp ce cel manual va costa 17,06 lei (faţă de 14,71 lei). Spălatul suprafeţelor carosabile va costa 48,53 lei la 1.000 de metri pătraţi (faţă de 46,63 lei), iar tariful de întreţinere a spaţiilor verzi sare la 23,76 lei (faţă de 21,56 lei).

De asemenea, potrivit hotărârii aprobate marţi, în sezonul de iarnă Primăria va plăti mai mult şi pentru pluguitul zăpezii (8,53 lei faţă de 8,15 lei, la 1.000 mp), respectiv pentru curăţarea manuală a zăpezii şi gheţii (278 lei faţă de 239 lei, la 1.000 mp).

În acelaşi proiect a fost aprobată şi introducerea unui tarif distinct de spălare a pavajului din Piaţa Unirii, pentru care RER Ecologic Service va achiziţiona şi folosi un utilaj special, folosit de regulă pentru curăţarea "indoor". "Ţinând cont de faptul că suprafeţele sunt pavate cu piatră albă şi au o sensibilitate în ceea ce priveşte culoarea şi o rezistenţă mecanică mai redusă faţă de alte suprafeţe, este necesară utilizarea unei tehnologii de spălare de tip indoor", se arată în raportul de specialitate ataşat hotărârii.

Astfel, consilierii locali au aprobat un tarif de spălare de 186,82 lei cu TVA la 1.000 metri pătraţi, chiar dacă, iniţial, RER Ecologic Service propusese suma de 201,76 lei. Tariful a fost aprobat cu condiţia ca, la finalul contractului, utilajul special folosit pentru curăţarea Pieţei Unirii să devină proprietatea municipiului.