Localnicii din Sântandrei sunt revoltaţi după ce, în şedinţa de marţi, Consiliul Local al comunei a decis să scumpească tariful de salubritate practicat de operatorul Reosal, de la 18 lei pe locuinţă, la 25 de lei, o majorare mai mare chiar decât propunerea companiei.

Înfiinţată chiar de primăriile din Zona Metropolitană Oradea, Reosal este societatea de salubritate care operează în aceste comune. Tariful nu este identic, însă, în toate localităţile ZMO, Reosal stabilindu-l cu fiecare consiliu local în parte.

Consilieri darnici

Pentru comuna Sântandrei, compania a propus acum o majorare a tarifului de la 18 lei pe locuinţă, cât este în prezent, la 23 de lei. CL Sântandrei a plusat, însă, iar în şedinţa de marţi a votat un tarif de 25 de lei.

"Consilierii locali au hotărât majorarea taxei de gunoi de la 18 la 25 RON pe lună, în ciuda propunerii Reosal de majorare la 23 RON. Singurii consilieri care nu au votat propunerea au fost Ciprian Fechetea, Dănuţ Torjoc şi Roxana Lascu", a scris Carmen Lezeu, preşedinta Asociaţiei Sântandrei Metropolitan Area, pe Facebook.

În replică, zeci de oameni din comună au criticat decizia, artătând că este nefiresc ca Primăria să pluseze pentru profitul companiei, dar şi că sunt nemulţumiţi de serviciile oferite de societate. "Cum să propună consilierii preţ mai mare decât Reosal? Ăştia pentru cine muncesc?", a scris un localnic.

Surpriză şi pentru Reosal

Compania Reosal a propus majorarea tarifului după ce Primăria Sântandrei a decis să modifice modul de colectare a deşeurilor reciclabile din comună. Mai precis, a eliminat punctele de colectare de pe străzile comunei, unde localnicii puteau să arunce gratuit toate resturile valorificabile, pentru că adesea aceste containere erau pline şi cu alte tipuri de gunoaie decât cele reciclabile, iar în jurul lor se formau mormane de gunoaie.

În schimb, toţi localnicii primesc saci galbeni în care să strângă deşeurile reciclabile, iar utilajele Reosal trec o dată pe săptămână pe fiecare din cele 130 de străzi ale comunei, pentru a aduna sacii.

"Eliminarea containerelor de pe domeniul public a majorat cheltuielile companiei pentru colectarea deşeurilor", a declarat directorul Reosal, Camelia Lata, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Pentru acoperirea costurilor de colectare şi transport a reciclabilelor, Reosal a propus majorarea tarifului la 23 de lei pe locuinţă, ţinând cont că colectarea deşeurilor reciclabile nu aduce profit companiei de salubritate, care doar le transportă la staţia de sortare administrată de Eco Bihor, care apoi are sarcina revalorificării lor. Reprezentanţii Reosal nu au ştiut însă că Primăria Sântandrei are de gând să pluseze, mai cu seamă că nici nu au fost prezenţi la şedinţa Consiliului Local.

Adio cu subvenţiile!

Primarul comunei Sântandrei, Ioan Mărcuş, spune însă că decizia nu a fost luată în beneficiul companiei Reosal, ci chiar al Primăriei, care an de an era nevoită să subvenţioneze transportul deşeurilor, pentru că operatorul nu îşi acoperea cheltuielile din plata facturilor.

"Oricine poate fi nemulţumit când se face o majorare de tarif, dar acest serviciu până acum a fost suportat şi de Primărie. Ceea ce nu se mai poate, pentru că avem patru proiecte de investiţii cu cofinanţare în derulare", a declarat Mărcuş, miercuri, pentru BIHOREANUL.

Investiţiile la care face referire sunt construirea unei grădiniţe, asfaltarea unei străzi şi construirea unor blocuri ANL.

Potrivit edilului, an de an, Primăria plătea sume între 60.000 şi 70.000 de lei către Reosal, diferenţa între veniturile şi cheltuielile companiei. Pentru anul 2017, această sumă a fost de 65.000 de lei. "Nu ne mai permitem să subvenţionăm. Şi e normal şi corect ca fiecare familie să plătească costul corect, aşa cum plăteşte apa sau curentul", a precizat primarul.

Astfel, a explicat el, Primăria a calculat un tarif de 25 de lei pe lună ţinând cont de cele 8 colectări de deşeuri pe lună (patru pentru deşeuri reciclabile şi patru pentru deşeuri menajere), estimate la preţul de 22 de lei pe familie, la care a mai adăugat trei lei, pentru sacii pe care oamenii îi primesc. "În fiecare vineri, fiecare familie are un sac nou, curat", a precizat primarul.