Există un sistem de făcut bani şi funcţionează. Lângă fiecare constructor se pune un băgător de seamă care să-i spună cum să sape şanţul, altul să-i arate cum să ţină de târnăcop, iar al treilea să-l verifice. Se cheamă că primul e proiectant, al doilea consultant, iar al treilea diriginte de şantier.

Chit că băgătorii de seamă se calcă pe picioare, Primăria Oradea a atribuit în ultima săptămână a anului 2009 firmei Search Corporation licitaţia pentru asigurarea serviciilor de consultanţă pentru lucrările de modernizare a 19 străzi, finanţate cu fonduri europene. Bucureştenii vor încasa pentru consultanţă 343.520 de lei plus TVA, deşi de acest lucru se ocupă, prin contract, şi proiectantul.

Mai mult, specialiştii angajaţi de municipalitate au mai lucrat pentru Primărie în urmă cu câţiva ani, când fostul primar Petru Filip a rupt contractul cu ei pentru că obişnuiau să predea lucrările cu întârziere şi de mântuială. Buba s-a spart când constructorii care asfaltau o stradă s-au trezit că în teren aceasta face curbă la dreapta dar în proiectul făcut de Search Corporation virează ... la stânga!