SC Compania de Apă Oradea Oradea SA doreşte să îmbunătăţească continuu calitatea produselor şi serviciilor sale prin acţiuni corective, preventive şi inovatoare, printr-o abordare orientată către client. Periodic se prelucrează informaţiile obţinute din reclamaţii şi se fac propuneri către managementul organizaţiei privind îmbunătăţirea serviciilor.

O strategie de succes necesită colectarea unui volum cât mai mare de informaţii obţinute cu prilejul fiecărui contact cu clienţii. In urma analizei situaţiei curente s-a evidenţiat următoarea necesitate funcţională, respectiv comunicarea către asociaţiile de proprietari a consumurilor înregistrate.

Astfel, începând cu data de 01 februarie 2016 pe site-ul Companiei de Apă Oradea, la secţiunea "Asociaţii" se regăsesc consumurile de apă rece citite la Asociaţiile de proprietari. Această secţiune va fi actualizată în fiecare lună cu consumurile aferente lunii curente.