Asta ar fi concluzia lui Bihorel după ce a urmărit procesul unei orădence nemulţumite că astă-toamnă a fost amendată cu 1.000 lei de Poliţia Locală, deoarece fusese surprinsă de camerele de supraveghere abandonând o cutie de carton lângă un ţarc pentru colectarea deşeurilor, vizavi de Spitalul Judeţean.

Furioasă pe agentul constatator, care n-a găsit-o acasă, așa că a deranjat-o la locul de muncă ca să-i arate înregistrarea şi să-i înmâneze procesul verbal, femeia nu s-a putut abţine.

A lansat o tiradă de înjurături la adresa Primăriei şi n-a semnat documentul, iar apoi l-a contestat, cerând Judecătoriei Oradea să-i anuleze amenda ori s-o înlocuiască cu avertisment.

Surpriză, însă: judecătorul a refuzat. Contravenientei îi cam lipsesc cei 7 ani de acasă, a constatat magistratul, căci „în loc să adopte o atitudine respectuoasă faţă de agentul constatator, a adus injurii Primăriei”.

În plus, nici nu-şi recunoaşte vinovăţia, „nu regretă săvârşirea faptei, nu poate asigura instanţa că a înţeles pericolul social al faptei săvârşite şi că, pe viitor, nu le va mai săvârşi”, scrie în hotărârea pronunţată recent.

Prin urmare, Bihorel ar avea un sfat pentru cei care trec prin astfel de păţanii: dacă vor să scape de amenzi, măcar să nu înjure...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!