Primăria Oradea este obligată să evalueze şi oferta depusă de firma Polaris, în licitaţia pentru salubrizarea municipiului.
După ce municipalitatea a descalificat societatea din Constanţa, pe motiv că a încasat o condamnare penală în primă instanţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis reclamaţia Polaris şi a impus Primăriei să ia în calcul şi oferta acesteia.
"Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei asocierii Polaris Mediu SRL - Polaris M Holding SRL, potrivit celor consemnate în considerentele prezentei decizii şi dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, în termen de 10 zile de la primirea prezentei", se arată în decizia CNSC, emisă în data de 28 ianuarie.
Aşa cum BIHOREANUL a scris, oferta firmei Polaris a fost descalificată de Primărie pe motiv că această companie a fost condamnată la o amendă penală de 750.000 de lei, pentru infracţiunile de complicitate la abuz şi dare de mită. Potrivit procurorilor DNA, fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a primit peste 7 milioane de euro de la firma Polaris M Holding, pentru că a asigurat acestei firme câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa, pentru serviciul de salubrizare a oraşului.
Hotărârea judecătorească nu este, însă, definitivă, motiv pentru care Polaris a şi contestat decizia Primăriei Oradea.
Licitaţia pentru delegarea serviciului de salubritate din Oradea nu a fost încă atribuită de Primărie. Procedura a adunat două oferte, una a firmei Polaris şi alta a actualului operator de salubritate din municipiu, RER Vest.
Citeşte pe această temă şi articolul:
Bătălie pe gunoaiele Oradiei: Oferta Polaris a fost descalificată de Primărie. Firma constănţeană a contestat decizia