Românii continuă să se întoarcă în ţară, după cum arată datele de trafic de la PCTF Borş, unul dintre principalele puncte de intrare în ţară la graniţa cu Ungaria.
În a doua zi de Paşte şi în noaptea următoare, pe parcursul a 24 de ore, pe la Borş au intrat în ţară 1.200 de persoane, iar de marţi dimineaţa până miercuri dimineaţa numărul celor care au trecut frontiera în România a crescut la 1.600. Datele nu sunt cu mult mai scăzute decât înainte de Paşte.
Merită precizat, însă, că în aceste cifre sunt incluse şi persoanele care au intrat în ţară cu TIR-uri de marfă.
În ultima săptămână şi jumătate, doar în două zile traficul a fost mai redus, când au trecut graniţa spre România câte 700 de persoane pe zi.
Conform informaţiilor furnizate, la solicitarea BIHOREANULUI, de către comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, la Borş, pe sensul de intrare, s-au înregistrat următoarele date de trafic:
12-13 aprilie (de la ora 8 la ora 8): au intrat în ţară 1.700 de persoane, cu 1.300 de mijloace de transport
13-14 aprilie – 700 de persoane cu 550 de mijloace de transport
14-15 aprilie – 1.400 de persoane cu 1.250 de mijloace de transport
15-16 aprilie – 1.800 de persoane cu 1.600 mijloace de transport
16-17 aprilie – 1.700 persoane cu 1.500 mijloace de transport
17-18 aprilie – 1.800 persoane cu 1.600 mijloace de transport
18-19 aprilie – 1.300 persoane cu 1.000 mijloace de transport
19-20 aprilie – 700 persoane cu 600 mijloace de transport
20-21 aprilie – 1.200 de persoane cu 1.100 mijloace de transport
21-22 aprilie – 1.600 persoane cu 1.500 mijloace de transport
Numărul persoanelor care intră în ţară este cu puţin mai mic decât la începutul lunii aprilie. Spre comparaţie, din 1 aprilie, ora 8, până în 2 aprilie, ora 8, înainte de extinderea şi mai mult a "zonelor roşii" de către autorităţile din România, pe la PCTF Borş au intrat în ţară 2.000 de persoane.
Potrivit măsurilor în vigoare, toate persoanele care nu prezintă simptome la triajul epidemiologic făcut în Borş şi se întorc din Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA şi Turcia intră în carantină instituţionalizată timp de 14 zile. În Bihor, prefectul a luat decizia ca acestea să nu iasă din centre până nu sunt testate.
Persoanele care nu au domiciliul în Bihor sunt escortate de poliţişti şi jandarmi, în convoi, până la limita de judeţ, de unde sunt preluate de alte echipaje pentru a fi duse la centrele de carantină din județele de unde provin.
Cei care intră în ţară din oricare alt colţ al lumii sunt obligați să intre în izolare la domiciliu timp de 14 zile.