Reprezentanții primăriilor Valea lui Mihai, comunei Chișlaz și Ministerului Dezvoltării au semnat contractele pentru începerea lucrărilor la două facilități cu scop sportiv în valoare de aproape 18 milioane lei. Baza sportivă din Valea lui Mihai ar urma să aibă gradene pentru 500 de spectatori, iar complexul din Chișlaz o capacitate de 180 locuri.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, la Valea lui Mihai se va construi o nouă bază cu un teren de fotbal și unul multifuncțional, în valoare de 7,8 milioane lei, și o clădire cu vestiare, dușuri, cabinet medical și magazie pentru depozitarea materialelor sportive.

„Ministerul Dezvoltării asigură finanțarea necesară, în valoare de 7,8 milioane de lei pentru această investiție pe care o demarăm cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înființarea clubului de fotbal în Valea lui Mihai. Noua bază sportivă va servi elevii, dar și membrii comunității locale, și va fi dotată cu gradene în care 500 de oameni pot viziona împreună meciurile organizate aici”, a transmis ministrul Cseke Attila.

În Chișlaz se va construi un nou complex sportiv, cu gradene cu 180 de locuri. Complexul, în valoare de 10 milioane lei, va fi dotat și marcat corespunzător pentru meciuri de handbal, volei, tenis și baschet.

Baza sportivă din Valea lui Mihai va fi construită de o asociere formată din firmele AGCM Project & Dalubuild Construct, iar complexul din Chișlaz Simion Tehnoconstruct SRL & MTA Structural Engineers SRL.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!