Contractul prin care firma Bodu a lui Dumitru Dragomir a primit 3,5 milioane de euro de la RCS&RDS este verificat de procurorii DNA. Contractul a fost folosit şeful Antena Group, Sorin Alexandrescu, pentru a-l şantaja pe administratorul companiei de telecomunicaţii.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, ancheta legată de acest contract se află faza actelor premergătoare, Dragomir nefiind pus sub învinuire. După cercetarea contractului şi a împrejurărilor în care a fost încheiat acesta, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vor stabili dacă încep urmărirea penală sau închid dosarul.

În 31 mai, directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS & RDS Ioan Bendei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii luate de Judecătoria Sectorului 1, la propunerea procurorilor anticorupţie. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

În referatul cu propunerea de arestare a lui Alexandrescu, procurorii au menţionat că acesta l-a şantajat pe administratorului RCS&RDS să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV, spunându-i că altfel va fi făcută o anchetă jurnalistică în care se va arăta că a dat mită 3,5 mil. euro pentru a obţine drepturile de transmise a unor meciuri.

RCS&RDS susţine că şantajul exercitat de Antena TV Group este continuarea unei campanii mediatice negative, iar în ceea ce priveşte contractul cu Bodu SRL - firmă deţinută de Dumitru Dragomir - precizează că acesta este legal şi nu are legătură cu LPF şi cu difuzarea meciurilor de fotbal.

La sediul central al DNA a dat declaraţii, în 30 mai, şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir. Acesta a spus, la ieşirea din sediul DNA, că între trustul Intact şi RCS&RDS este o luptă "între doi elefanţi", iar el nu a greşit "din punct de vedere legal" cu nimic şi nu a încasat niciun leu.

Dragomir a precizat că a fost chemat la DNA în calitate de martor în dosarul directorului general al Antena TV Group, dar şi contextul în care s-ar fi simţit, la rândul său, şantajat. "Pe scurt, am fost anunţat la telefon de Sorin Alexandrescu (directorul general al Antena TV Group - n.r.) să vorbesc cu un director, sau eu să mă duc la el, de la RCS&RDS, să-l trimit la el, pentru că are ceva foarte tare cu domnia sa, şi că le-a scos nişte TV-uri de pe grilă şi că erau ei în mare scandal. Mi-a spus că vine a doua zi pe la mine, pe la Ligă, dar nu a mai venit. Mi-a trimis apoi o hârtie, fără dată, fără semnătură, dar cu antetul de la Intact, şi cerea să răspund la nişte întrebări, aşa, nu ştiu, foarte... despre un contract dintre firma Bodu cu RCS&RDS. Fiind ani de zile patron de presă, le-am trimis un răspuns corect. Bineînţeles că m-am simţit şantajat, oricine se simte, mi-a dat şi telefon. În orice caz, nu vreau să fac rău cuiva, dar ei faţă de mine au greşit, nu m-am simţit bine...", a relatat şeful LPF.