Tânărul dirijor croat Andrej Vesel va conduce joi seara, de la ora 19, Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, în concertul ce poartă sugestiv titlul „Contraste și confluențe”.

Compozițiile serii pornesc de la chiar diferențele care ne atrag și ne transformă în identități conturate printr-o sumă de confluențe, spun organizatorii adăugând: „Ideile noastre, experiențele, trăirile, toate se întâlnesc într-un punct comun în suflet și creează o identitate proprie. Însă, pe de altă parte, suntem atrași de contraste, deoarece ele oferă diversitate, culoare, stârnesc entuziasmul și curiozitatea și ucid monotonia. În muzică, o epocă s-a aflat mereu în contrast cu cea precedentă, ceea ce a dus la evoluția muzicii clasice până la forma în care este întâlnită astăzi”.

Programul propune lucrările a trei compozitori din curente diferite, deci care contrastează unul cu celălalt, dar care totuși se întâlnesc în anumite puncte de confluență.

Din creația compozitorului romantic Franz Schubert va fi prezentată Uvertura operei Castelul de plăceri al diavolului, continuându-se cu un pol opus al compoziției prin Concertul pentru corzi, celestă și percuție de Béla Bartók. În partea a doua vor răsuna acordurile Simfoniei nr. 2, scrise de compozitorul contrastelor, cel care este considerat un clasic, dar totuși compune într-un stil romantic desăvârșit - Ludwig van Beethoven.

Dirijorul permanent al Filarmonicii Oradea, Andrej Vesel, s-a născut în capitala Croației, Zagreb, și-a început formarea muzicală cu studiul pianului, iar în anul 2015 a absolvit Academia de Muzică din Zagreb, unde a studiat cu celebrul pianist Vladimir Krpan.

În 2017, Andrej Vesel și-a fondat propria orchestră, împreună cu pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, aceasta fiind denumită Ton der Jugend Symphonieorchester Wien, care are apariții regulate la Wiener Konzerthaus. În calitate de dirijor, Vesel s-a aflat deja la pupitrul unor orchestre importante din Palestina, Germania, Slovenia, precum și în România, la Brașov, Oradea, Satu-Mare și Sibiu.

Biletele pentru concert s-au pus în vânzare pe platforma bilete.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!