Pandemia de Covid-19 nu a trecut, iar cetăţenii trebuie să respecte în continuare măsurile sanitare menite să prevină răspândirea virusului.

Însoţiţi de colegi din alte instituţii de apliare a legii, poliţiştii bihoreni au făcut, vineri, mai multe controale în zone publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Poliţia Bihor, în cadrul acestor controale, au fost legitimate peste 3.600 de persoane şi au fost verificate 124 de societăţi comerciale, respectiv 232 mijloace de transport.

În total, poliţiştii au aplicat 97 de sancţiuni, din care 88 de amenzi, în valoare totală de 15.000 de lei, pentru bihorenii care nu au purtat mască de protecţie, şi şapte avertismente scrise, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau libera circulație. Alte două sancțiuni cu avertisment au fost aplicate pentru contravenții la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Aşa cum se ştie, purtarea măştii este obligatorie în orice spaţiu public, închis sau deschis, iar circulaţia între orele 23 şi 5 este permisă doar pentru situaţii medicale urgente ori pentru cei care merg sau se întorc de la muncă.

„Acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19. Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale. Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19”, a declarat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.

La misiunile de vineri, au fost angrenaţi 219 poliţişti, 53 de jandarmi, 53 de poliţişti locali, un poliţist de frontieră, un pompier militari, 2 inspectori DSVSA, un comisar OPC şi un inspector DSP.