Un articol al BIHOREANULUI despre "Prădătorii Apelor", care dezvăluia acum trei săptămâni că dintre cei 532 de angajaţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, mai mult de o treime sunt rude, amante şi tovarăşi de partid ai foştilor directori, în special ai PSD-istului Dorel Dume şi ai UDMR-istului Pásztor Sándor, a picat cât se poate de prost.

Nu doar că articolul arăta cum a fost transformată ABA Crişuri în moşia şefilor, ci a şi apărut într-un moment nefericit pentru aceştia: taman atunci erau la Oradea doi inspectori ai Direcţiei Corp Control, Integritate şi Anticorupţie din cadrul Ministerului Mediului, trimişi să verifice corectitudinea lucrărilor de investiţii şi a achiziţiilor, modul de gestionare a bunurilor şi altele.

Deşi raportul de control încă n-a fost finalizat, Bihorel a auzit că între neregulile găsite ar fi şi mişmaşuri făcute la construirea noului sediu al ABA Crişuri din strada Atelierelor, cu facturi umflate, dar şi decontarea unor cantităţi uriaşe de motorină consumată, chipurile, de draga cu care se decolmatează Crişul Repede între podurile Densuşianu şi Sovata, combustibil "sifonat" în realitate către o firmă de casă, abonată la contracte pe filieră PSD.

Bihorel a mai aflat că, date fiind bubele descoperite, se fac "diligenţe" pe la Bucureşti pentru îngroparea unora dintre trânteli, dar, dacă e aşa sau nu, se va şti după redactarea raportului final. Aşteptăm cu interes.