Un controlor al regiei de transport local a dovedit joi că stă prost cu nervii, iar un orădean martor al evenimentului a povestit BIHOREANULUI ce s-a întâmplat. Dimineaţa, în jurul orei 9, controlorul a dat să urce în tramvaiul ce oprise în staţia de la piaţa Decebal. O călătoare era pe punctul de a coborî din tramvai, iar pe scări, controlorul a oprit-o pentru a-i cere biletul sau abonamentul.

Femeia nu a vrut să prezinte nimic, motivând că atunci coboară din mijlocul de transport în comun, dar în final i-a arătat bărbatului abonamentul. Întrucât acesta era în regulă, controlorul a lăsat-o să plece şi a vrut să urce în tramvai, pentru a verifica şi ceilalţi călători. Femeia ce fusese deja controlată s-a depărtat câţiva paşi, însă a continuat să bolborosească, nemulţumită de situaţie.

Lucru ce l-a scos din sărite pe controlor, care nu a mai urcat în tramvai, ci s-a întors şi a prins-o de braţ pe femeie, întorcând-o din drum. "Vreţi să vă sancţionez?", a strigat angajatul OTL, vădit nemulţumit de femeia care continua să riposteze. În acest timp, ceilalţi călătorii se uitau miraţi de cât tupeu are bărbatul, însă niciunul nu a putut reacţiona, întrucât tramvaiul se pusese deja în mişcare.

BIHOREANUL i-a povestit întâmplarea şi directorului OTL, Csuzi Istvan, care spune însă că, pentru a se lua măsuri, ar trebui să existe o reclamaţie scrisă din partea femeii. "E regretabil ce s-a întâmplat, nu sunt permise derapajele de atitudine. Însă trebuie să recunoaştem şi că ţine şi de personalitatea fiecăruia", a declarat Csuzi.

Totodată, directorul a ţinut să precizeze că un controlor are dreptul de a verifica legitimaţiile sau biletele călătorilor chiar şi în staţia de tramvai, deci atitudinea controlorului de a-i cere femeii biletul sau abonamentul la coborâre nu a fost greşită. Totuşi, cazul ar putea fi discutat de conducerea OTL cu controlorul doar dacă ar exista o reclamaţie scrisă, pentru a fi cunoscute toate detaliile situaţiei.