În urma accidentului aviatic petrecut luni seară, în Munţii Apuseni, controlorii de trafic reacţionează. Reprezentanţii Asociaţiei profesionale a Controlorilor de Trafic Aerian - RATCA şi ai Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România - ATSR din cadrul RA ROMATSA (Administraţia română a serviciilor de trafic aerian) au trimis, sâmbătă, un comunicat în care atrag atenţia asupra intoxicărilor prin presă, susţinând că "România deţine un standard foarte ridicat al siguranţei zborurilor, fapt apreciat la nivel european şi internaţional" şi clarificând unele situaţii tehnice arătate cu degetul de presa centrală.

"Prin reglementările specifice profesiei, toate acţiunile şi activităţile operative sunt continuu monitorizate şi înregistrate, ceea ce garantează că investigaţia tehnică în desfăşurare va avea la dispoziţie elemente reale, nicio încălcare a procedurilor neputând fi ascunsă. În ultimele zile, diferite persoane, cu acces limitat sau deloc la informaţii reale, au făcut multe afirmaţii false, trunchiate şi denaturate. Acestea au căpătat valoare de adevăr doar prin simpla difuzare în mass-media, fără a avea o bază reală, fiind departe de realitate, unele denigratoare şi chiar jignitoare la adresa profesiei de controlor de trafic aerian şi a ROMATSA", arată comunicatul, citat de Agerpres.ro.

Informarea dă şi două exemple în legătură cu informaţii în legătură cu informaţii eronate dintre cele vehiculate.

"Echipamentul ELT (Emergency Locator Transmitter) are scopul de a permite detectarea, localizarea şi identificarea vaselor şi aeronavelor aflate în dificultate. Aceste echipamente pot emite semnale radio pe frecvenţele 121,5 MHz şi 406 MHz. La ora actuala emisia pe frecventa 406 Mhz este mijlocul standard ce permite identificarea locului unui accident aviatic. Această frecvenţă este monitorizată de sistemul satelitar COSPAS-SARSAT care determină poziţia emiţătorului şi o transmite automat punctelor de contact. ROMATSA este punct de contact cu sistemul COSPAS-SARSAT (prin centrul de monitorizare de la Moscova) şi primeşte automat zeci de astfel de mesaje anual. Serviciul de furnizare a informaţiei este gratuit şi nediscriminatoriu, nefiind condiţionat de plata unui abonament", arată documentul.

Aceeaşi sursă arată că, pe 28 decembrie 2013, ROMATSA a primit de la Moscova localizarea unui semnal ELT (406MHz) în zona de responsabilitate. Atunci, ROMATSA a identificat zona, a alertat serviciul responsabil şi acesta a descoperit pe Marea Neagra o ambarcaţiune cu imigranţi aflată în derivă.

"Din luna februarie 2009 sistemul satelitar COSPAS-SARSAT nu mai monitorizează emisiile pe frecvenţa 121,5 MHz din cauza preciziei slabe de localizare. În cazul accidentului din munţii Apuseni nu s-a recepţionat un semnal pe frecvenţa 406 MHz", se arată în comunicat.

Controlorii de trafic mai lămuresc şi informaţiile din presă conform cărora cineva de la ROMATSA a sunat la Şcoala de Aviaţie pentru a se opri semnalul ELT deoarece controlorul de trafic este deranjat în cască.

"Informaţia conformă cu realitatea este aceasta: la patru ore după ce supravieţuitorii accidentului aviatic au fost găsiţi şi emisia prin ELT devenise inutilă, s-a primit la ROMATSA un telefon de la o instituţie cu atribuţiuni în siguranţa aeronautică, care a solicitat oprirea semnalului ELT la cererea piloţilor care zburau în acea zonă".
Reprezentanţii RATCA şi ATSR solicită "presei şi tuturor celor ce se exprimă în mediul public să nu tragă concluzii înaintea finalizării investigaţiilor tehnice".

"Considerăm că trebuie să ne comportăm ca într-o ţară europeană civilizată şi să ne abţinem de la declaraţii înainte de terminarea investigaţiilor, pentru a nu prejudicia buna desfăşurare a cercetărilor şi analizelor în curs. (...) Noi, RATCA şi ATSR, respectăm meseriile şi competenţele tuturor celor care se exprimă în mediul public şi solicităm acelaşi respect pentru toţi salariaţii ROMATSA pe care-i reprezentăm, pentru meseriile şi competenţele lor", se mai arată în comunicatul.