Noul cod de procedură penală prevede controlul judiciar ca măsură preventivă, alături de arestul preventiv şi arestul la domiciliu. Spre deosebire de măsura arestului preventiv şi de cea a arestului la domiciliu, care pot fi dispuse numai de un judecător, măsura controlului judiciar poate fi dispusă şi direct de procuror pentru o perioadă de maxim 60 de zile. Pe de altă parte, de multe ori în practică, controlul judiciar se aplică de judecători şi ca modalitate de înlocuire a unei măsuri preventive mai grave, respectiv a arestului preventiv sau a arestului la domiciliu.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Judecătorul sau procurorul care dispune măsura controlului judiciar poate dispune şi alte interdicţii pentru inculpat cum ar fi: să nu depăşească o anumită limită teritorială, să nu se deplaseze în locuri anume stabilite, să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii, de martori ori experţi sau de alte persoane anume desemnate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării.

În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credinţă, obligaţiile care îi revin, judecătorul la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.