După ce vineri, departamentul american al Apărării a somat Rusia să retragă "imediat" convoiul trimis în estul Ucrainei fără aprobarea Administraţiei de la Kiev, ameninţând cu noi sancţiuni internaţionale, camioanele ce fac parte din comvoiul "umanitar" rus trimis în Ucraina au început să revină în Rusia, sâmbătă dimineaţă.

Potrivit Agerpres, anunţul a fost făcut de direcţia vamală a Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) şi a fost confirmat şi de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

"Coloana convoiului umanitar, după ce a lăsat încărcătura în Lugansk, a revenit pe teritoriul Rusiei. Primele vehicule au intrat deja pe la postul de control (rus) Doneţk", a declarat pentru Interfax purtătorul de cuvânt regional al direcţiei vamale, Nicolai Siniţin, citat de Agerpres.

Surse ale serviciului vamal au precizat presei că până sâmbătă în jurul prânzului, 34 de camioane împliniseră deja formalităţile vamale şi se aşteaptă ca restul convoiului, din care fac parte 262 de camioane, să încheie aceste formalităţi în următoarele ore. 

Pe de altă parte, agenţiile de presă internaţionale arată că observatorii OSCE au confirmat revenirea în Rusia a primelor camioane din controversatul convoi umanitar rus care a ajuns vineri seară în Lugansk, bastion al rebelilor proruşi din estul Ucrainei. 

Reuters comentează că revenirea camioanelor în Rusia ar putea contribui într-o oarecare măsură la reducerea tensiunilor în regiune, pe fondul sosirii la Kiev a cancelarului german Angela Merkel, care va discuta cu autorităţile ucrainene despre modalităţile de a pune capăt crizei. 

Potrivit Mediafax, Televiziunea publică rusă a prezentat imagini care surprind descărcarea camioanelor "umanitare" la un depozit de distribuţie a alimentelor din oraşul insurgent ucrainean Lugansk.

Aşa cum se ştie, "convoiul umanitar" din Rusia a traversat, vineri, frontiera, intrând pe teritoriul ucrainean. Moscova a anunţat că a decis să trimită convoiul către Lugansk, în estul Ucrainei, apreciind că toate "pretextele" pentru întârziere au fost epuizate. Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis cancelarului german, Angela Merkel, că orice altă întârziere a convoiului umanitar rus ar fi fost "inacceptabilă", conform unui comunicat al Kremlinului.

Departamentul american al Apărării a somat Rusia să retragă "imediat" convoiul trimis în estul Ucrainei fără aprobarea Administraţiei de la Kiev, ameninţând cu noi sancţiuni internaţionale. "Trimiterea camioanelor reprezintă o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ucrainene de către Rusia", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

La rândul său, secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat, potrivit The Washington Post, că elemente ale artileriei ruse lansează atacuri împotriva armatei ucrainene, atât de pe teritoriul Rusiei, cât şi din estul Ucrainei, începând de la jumătatea lunii august. NATO anunţa, la jumătatea lunii iulie, că Rusia a mobilizat cel puţin 20.000 de militari la frontierele Ucrainei.