Vântul puternic care s-a abătut luni peste Oradea a cauzat pagube. În Oradea, un copac a căzut peste o maşină, pe strada Mihail Kogălniceanu.

"Pentru înlăturarea copacului căzut pe autoturism a intervenit Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea. Deocamdată nu au fost semnalate alte situaţii de urgenţă generate de vântul puternic", a declarat BIHOREANULUI maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime omeneşti.

Judeţul Bihor este vizat, luni, de o informare meteorologică de tip cod galben de vânt.

Potrivit meteorologilor, până la ora 16, cel puţin, vor avea loc "intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de 55... 60 km/h şi izolat 70 km/h; la munte, vitezele la rafală vor atinge local 80... 90 km/h".