Ploaia deasă căzută peste Oradea în cursul după amiezii de miercuri a făcut pagube în Oradea.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana - Bihor, lt. col. Camelia Roșca, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea au intervenit, în jurul orei 14.50, pe str. Alexandru Cazaban din municipiu, pentru degajarea unui copac căzut pe un autoturism.

Din imaginile disponibile pe rețelele de socializare, se poate vedea că mai multe străzi au fost inundate de ploaie.

Pe unele dintre acestea - cum ar fi Oneștilor, Traian Blajovici (foto jos) sau intersecția Bd. Decebal cu Dacia - apa a măsurat câteva zeci de centimetri.

Ca de obicei, și zona de sub Podul CFR, de la ieșirea din Oradea spre Borș, s-a transformat în „râu”.

Video: Dan Bureția

Județul Bihor este vizat, până joi dimineață la ora 3, de o avertizare meteorologică de tip cod galben de instabilitate atmosferică. 

Între orele 14 și 15, meteorologii au emis chiar o avertizare imediată de tip cod portocaliu de vijelii puternice, însoțite de descărcări electrice și grindină, astfel că locuitorii zonelor afectate au primit miercuri, la ora 15.07, un mesaj Ro-Alert.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!